Desi a fost intoarsa, rasucita si examinata pe toate partile, problema extinderii NATO si UE continua sa atraga atentia analistilor de la Moscova. Iar fiecare comentariu se prezinta ca o tentativa de a evidentia acele aspecte care ar putea avea, intr-o masura mai mica sau mai mare, repercusiuni asupra viitorului Rusiei. Interesant este ca aproape nici unul dintre respectivele articole, de fapt, analize, nu facea vreo referire la Romania si la misiunea incredintata ei, aceea de liant intre NATO si Rusia.
Iata insa ca, in numarul sau de ieri, saptamanalul -Expert-, publicatie de factura preponderent economica, a incercat o abordare globala a subiectului. Astfel, semnatarul materialului estimeaza, printre altele, ca -largirea Uniunii Europene, ce-si propune sa ridice un zid urias intre ea si Rusia, coincide doar partial cu misiunile geopolitice ale Aliantei Nord-Atlantice, prin care se urmareste crearea unei coridor continuu de stabilitate-. Din aceasta perspectiva, nota mai departe sursa citata, -Romania si Bulgaria vin sa umple o gaura creata in trupul aliantei intre Europa centrala si Turcia, asigurand, totodata, iesire la Marea Neagra. Pentru UE, aceste tari sunt, in momentul de fata, un fel de zona tampon, care apara Uniunea de expansiunea musulmana. Este evident ca un rol similar i se pregateste si Rusiei-, scria saptamanalul moscovit.
In alta ordine de idei, analistul de la -Expert- aprecia ca, atat timp cat Europa occidentala, prin vocea secretarului general al NATO, George Robertson, si SUA vor sustine pozitia presedintelui Putin in privinta conflictului cecen (Robertson a spus ca Alianta considera posibila recurgerea la forta in cazul epuizarii variantelor pasnice, iar Bush a sprijinit Moscova in lupta ei antiterorista), -extinderea NATO nu va reprezenta nici un pericol pentru Rusia-. Dar daca, totusi, va aparea vreun risc, el nu va fi determinat de -pozitia americana, ci de cea europeana. -Cel mai mult trebuie sa ne temem nu de procesul propriu-zis al largirii, ci de aparitia unor conditii propice declansarii de conflicte frontaliere-, explica publicatia, reluand punctul de vedere al analistului militar Dmitri Evstafiev. In ultimii ani, se sublinia in incheierea articolului, Washingtonul a promovat o politica extrem de dura la adresa conducerii Aliantei Nord-Atlantice. -Astfel, au fost alungati proeuropenii, considerati incapabili sa adopte decizii politice serioase. Dar daca pentru americani NATO nu va mai reprezenta vreun interes militar si politic, atunci functiile cu raspundere vor incapea pe mana birocratilor din Uniunea Europeana. Iar Moscova va avea toate motivele sa se ia cu mainile de cap-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















