Home Special Asigurarile patrund pe piata imobiliara

Asigurarile patrund pe piata imobiliara

DISTRIBUIŢI

Membrii Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari (UNAI) au introdus, deocamdata in faza experimentala, asigurarile de raspundere profesionala pentru cei care activeaza pe aceasta piata. In acest fel, clientii vor fi protejati fata de riscul de a fi pagubiti intr-o tranzactie imobiliara.

-Daca un client sufera un prejudiciu in urma unei tranzactii, el va fi despagubit de catre o societate de asigurari-, a declarat presedintele UNAI, dl Petrisor Morar.

Declaratia a fost facuta la finele saptamanii trecute, dupa incheierea lucrarilor congresului anual al uniunii, care au avut loc la Bucuresti. Cu ocazia congresului, la propunerea comitetului de conducere, in functia de presedinte al UNAI a fost ales Petrisor Morar, reprezentant al Filialei Timisoara. Fostul presedinte si fondator al uniunii, Gabriel Zamfir, ocupa acum functia de vicepresedinte, ramanand si presedinte al Filialei Bucuresti.

In cazul agentiilor imobiliare asigurate in acest sistem, clientul va fi despagubit in caz de forta majora. Prima societate de asigurari care a intrat in sistemul acordarii acestui tip de polite este ARDAF.

Sanctiuni dure pentru -tepe-

Tot cu ocazia congresului, au fost aprobate si regulamentul Consiliului Superior de Disciplina al UNAI, precum si Codul etic al agentilor imobiliari.

Prin adoptarea acestor documente si intrarea lor in vigoare se instituie sanctiuni drastice pentru agentii imobiliari care isi insala clientii sau competitorii. Astfel, in cazul incalcarii contractului, clientul va fi repus in drepturi, iar agentul imobiliar respectiv va plati la UNAI o amenda de 10 pana la 500 de euro, in functie de gravitatea faptei. Nedeclararea viciilor ascunse ale unui imobil sau apartament, atunci cand ele sunt cunoscute de agentul imobiliar, atrage dupa sine o amenda cuprinsa intre 100 si 500 de dolari.

De asemenea, exista cazul complicitatii agentului la incheierea de tranzactii ilicite, situatie in care el este exclus din uniune si i se interzice dreptul de a profesa. Tot cu excluderea se soldeaza si condamnarea definitiva a unui agent imobiliar pentru infractiuni de patrimoniu sau fals si uz de fals, a mai declarat dl Morar.

Legitimatii pentru agentii imobiliari profesionisti

Agentii imobiliari profesionisti care si-au obtinut atestatul conform prevederilor legale vor putea fi identificati de clienti cu ajutorul unei legitimitatii tip, unica la nivel national. Primele 400 de astfel de legitimatii, care contin elemente de securizare, au fost deja emise si distribuite de catre UNAI.

Participantii la Congresul anual al UNAI au decis sa continue distribuirea legitimatiilor catre toti agentii imobiliari care au urmat cursurile obligatorii de specializare si au obtinut atestatul. Potrivit Ordonantei de Guvern nr. 3/2000, pentru ca o agentie imobiliara sa-si desfasoare activitatea in conditii de legalitate, trebuie sa fie inscrisa in UNAI si cel putin administratorul ei sa fi urmat cursurile de specializare si sa-si fi obtinut atestatul.

In prezent, aceste cursuri au fost absolvite la nivelul intregii tari de 1.253 de agenti imobiliari. Pana la congresul din acest an, la UNAI au aderat 912 agentii imobiliare, aceasta cifra fiind practic dubla fata de cea inregistrata in vara anului trecut. Vicepresedintele UNAI, Dan Mircan, a semnalat si faptul ca populatia a inceput sa-si recapete increderea in agentiile imobiliare. -In ultima perioada, sunt tot mai putine anunturile publicitare insotite de mentiunea <exclus intermediari>-, a adaugat dl Mircan.

Tot pentru normalizarea raporturilor de pe piata imobiliara si alinierea lor la cerintele europene in domeniu se are in vedere introducerea unor contracte tip de prestari de servicii imobiliare, cu clauza de exclusivitate. Efectul introducerii acestor contracte unice la nivel national va fi, in primul rand, eliminarea -tepelor- pe care unii clienti le dau agentiilor imobiliare, in ceea ce priveste plata comisionului. Tot prin generalizarea acestui tip ce contract nu se va mai ajunge la situatia in care un client apeleaza la mai multe agentii imobiliare, care investesc timp si bani pentru vanzarea aceleiasi locuinte, aceluiasi imobil sau aceluiasi teren.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.