Home Economic-Financiar Familiile care merg cu copii pe litoral preferă stațiunea Mamaia

Familiile care merg cu copii pe litoral preferă stațiunea Mamaia

DISTRIBUIŢI

Stațiunea Mamaia este destinația favorită a familiilor care merg cu copii pe litoral, cu o pondere de peste 50%, urmată de Eforie Nord, cu 12%, și Neptun, cu 9%, potrivit unui studiu Bibi Touring. În topul preferințelor familiilor cu copii urmează Jupiter – cu 7% – și Venus și Saturn, cu o cotă de câteva procente fiecare.
„Pentru acest an, din ceea ce am constatat la înscrierile timpurii, circa 31% dintre românii care au cumpărat pachete turistice sunt familii cu copii. Dintre aceștia, circa 60% au un copil, peste 30% doi copii și restul mai mulți“, a declarat ieri Adrian Voican, director general al Bibi Touring. El a explicat că pe litoralul românesc există doar șase hoteluri all-inclusive, dintre care două în Venus și câte unul în Mamaia, Eforie Sud, Jupiter și Saturn. „Nu am curaj să risc să spun dacă vânzările pe litoral vor fi sau nu în creștere în acest an. Au fost doi ani și jumătate foarte grei“, a spus Voican, care a adăugat că în acest an prețurile pe litoral vor fi similare celor din 2010.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.