
Publicitatea agresivă a acționarului minoritar PCC SE, sancționată de curând ca publicitate înșelătoare de către CNA, pare să fie un instrument prin care un acționar minoritar încearcă scăderea valorii de piață a unei companii pentru a o prelua mai apoi la un preț derizoriu și pentru a descuraja orice competiție serioasă în momentul privatizării.
Acțiunile PCC în ultimii ani s-au concentrat pe deschiderea de litigii, alungarea oricăror finanțatori interesați să investească în Oltchim, discreditarea managementului Oltchim, toate acestea conducând la blocarea activității la capacitate maximă și, în final, cauzând pierderi importante.
Atât statul român prin Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA), cât și conducerea Oltchim și-au exprimat de curând dorința de a avea o privatizare de succes a celui mai mare combinat petrochimic din Centrul și Sud-Estul Europei. Pentru că acesta este un deziderat important al României, conducerea Oltchim și Ministerul Economiei, se văd obligați să facă câteva lămuriri importante, menite să răspundă afirmațiilor neadevărate lansate de acționarul minoritar PCC SE.
De 11 ani, Oltchim nu a mai primit garanții de stat
În ciuda acuzațiilor PCC SE, Oltchim nu a mai primit garanții de stat din anul 2000, nu are datorii la bugetul de stat și nu a beneficiat niciodată de scutirea de la plată a impozitelor.
AVAS nu este interesat de executarea Oltchim, iar datoria către Eximbank nu există
AVAS nu poate executa Oltchim deoarece Guvernul României a aprobat un Memorandum prin care solicită Comisiei Europene aprobarea conversiei datoriilor către AVAS în acțiuni, această solicitare fiind în prezent în analiza Comisiei. Datoria față de AVAS a reapărut ca urmare a diminuării capitalului social din anul 2007, ocazia cu care PCC și-a crescut procentul deținut în acționariatul Oltchim în mod artificial de la 1% la 12,1581%. Deși a notificat în scris AVAS că va participa la majorarea de capital, PCC nu și-a susținut poziția, ci, dimpotrivă, a blocat majorarea de capital social. Ca urmare a acestei situații, capitalizarea bursieră a Oltchim a scăzut de la 1 miliard de euro la 100 milioane de euro. În urma diminuării capitalului social, capitalurile proprii ale Oltchim au devenit negative, în acest fel societatea devenind nebancabilă și nemaiavând acces la finanțări pentru investiții.
Mai mult, Oltchim nu a primit niciodată 49 milioane de euro de la Eximbank cu titlu de garanție de stat, la care PCC s-a opus prin acțiuni demarate în fața Comisei Europene și a instanțelor din România, ceea ce a condus până în prezent la neacordarea finanțării care ar fi permis funcționarea la capacitate a Oltchim și eliminarea pierderilor.
Strategia de preluare a petrochimiei de la Pitești, certificată de toți auditorii și consultanții independenți
Strategia de preluare a pirolizei de la Arpechim a fost apreciată de toți evaluatorii independenți (Tecnon OrbiChem, Nexant, Raiffeisen Capital Investment) ca fiind singura soluție viabilă prin care Oltchim își poate asigura fluxul de materii prime. PCC ignoră faptul că Oltchim este un mare combinat care are nevoie lunar de zeci de mii de tone de materii prime. Până în acest moment, PCC SE nu a prezentat o strategie coerentă de funcționare a Oltchim și nici nu a indicat sursele de materii prime pentru strategia imaginată de ei.
Strategie respinsă de PCC în România, dar aplicată cu succes în Polonia
Este de reținut faptul că în 2008, PCC a respins strategia de dezvoltare propusă de managemetul Oltchim de a produce polioli și oxo-alcooli deși, în prezent, aceeași strategie este recomandată ca alternativă de către PCC, care o și implementează la fabrica din Rokita, Polonia, ceea ce dovedește dublul standard și discursul înșelător al PCC SE.
Conducerea Oltchim și MECMA își exprimă încrederea că toți acționarii societății sunt direct interesați și vor contribui pentru o privatizare de succes, care să satisfacă interesul tuturor acționarilor, așa cum Guvernul s-a angajat în fața Fondului Monetar Internațional.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















