Campania organizatiei Pro Democratia pentru reglementarea finantarii partidelor politice, care va fi demarata in septembrie, ii gaseste pe liberali… la ei acasa. Liderul PNL Valeriu Stoica a fost cel care a declansat actiunea exact in urma cu un an, cand a si depus la Camera Deputatilor un proiect de lege sub propria sa semnatura. Intentia PNL de igienizare a fondurilor folosite de partide pe perioada campaniilor electorale, in spatele unei legi amorfe, a fost anuntata atunci ca un prim-pas pentru reformarea sistemului politic. Valeriu Stoica a dat si o alta greutate proiectului sau, hotarand sa faca din el obiect de negociere politica cu noua putere. Convingerea sefului liberalilor este ca -reforma sistemului politic presupune si controlul in buzunarele partidelor, de unde porneste coruptia la nivel inalt-. Proiectul lui Stoica da munitie Legii de finantare a partidelor, introducand pedeapse pentru vinovati care merg pana la invalidarea alesilor -infractori-. Totodata, liderul PNL a hotarat sa ridice limita legala a donatiilor si a sponsorizarilor pentru a apropia sumele de realitate. -Numai prin statuarea unor limite rezonabile si realiste putem scoate la lumina banii murdari-, arata ieri Valeriu Stoica. El este hotarat sa nu coboare stacheta in contradictie cu intentiile organizatiei Pro Democratia. -Fara stabilirea acestor limite, orice actiune este compromisa din start-, a precizat Stoica. Altfel, presedintele PNL arata ca actiunea Pro Democratiei intra pe acelasi culoar cu campania demarata anul trecut de liberali, intrucat cele doua proiecte vor trebui contopite, cu atat mai mult cu cat, la data respectiva, PNL a colaborat cu Pro Democratia. Stoica nu isi explica intentia acestei organizatii neguvernamentale de a aduna 250.000 de semnaturi (pentru a obtine dreptul la initiativa legislativa), considerandu-l -un efort excesiv- in conditiile in care exista deja proiectul PNL cu un stagiu parlamentar de un an de zile. De altfel, Valeriu Stoica este hotarat sa nu abandoneze cauza finantarii -curate- a partidelor, chiar daca PSD a tinut textul sau sub capac in noua legislatura.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















