Home Economic-Financiar Banii de pensii ar putea fi jucați riscant pe piața imobiliară

Banii de pensii ar putea fi jucați riscant pe piața imobiliară

DISTRIBUIŢI

Dacă cea mai mare parte a populației crede că investițiile în imobiliare sunt cele mai sigure, alta este părerea specialiștilor. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, apreciază că plasamentele în imobiliare reduc din investițiile care ar putea genera impulsul necesar industriei. În plus, piața imobiliară nu mai prezintă același grad de siguranță, având în vedere criza din SUA. În aceste condiții, invitația președintelui CSSPP ca administratorii fondurilor de pensii să bage banii din pensii în imobiliare nu pare tocmai cea mai bună soluție pentru milioanele de viitori pensionari.
Investițiile în piața imobiliară nu reprezintă o oportunitate de care ar trebui să profite administratorii fondurilor de pensii în contextul actual al pieței mondiale.

Aceasta e părerea analiștilor, susținută și de avertismentele guvernatorului Băncii Naționale, care a afirmat că plasamentele investitorilor străini în piața imobiliară crește riscul unei umflări artificiale a prețurilor. Și, ca și în cazul SUA, ar putea urma o prăbușire în sectorul construcțiilor. Recent, președintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea, spunea că, în condițiile în care toți administratorii adoptă un profil de risc mediu, există riscul ca în 4-5 ani randamentele acestor fonduri să nu fie satisfăcătoare. Pentru a preîntâmpina asemenea situații, președintele CSSPP recomandă orientarea administratorilor către "diverse oportunități de investiții, precum titlurile imobiliare sau private equity". Câțiva administratori s-au arătat deschiși spre astfel de operațiuni. Însă acestea nu par tocmai indicate în contextul economico-financiar actual. "Peste tot în lume, aceste fonduri de pensii adună foarte mulți bani și este un mijloc de a investi, dar de ce în piața imobiliară?", se întreabă consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. "Că noi am devenit țara lui moș Costache, din "Enigma Otiliei". De ce să nu devenim țara lui Malaxa, care de la o presă de ulei a ajuns să vândă utilaje peste tot în Europa", a adăugat domnul Vasilescu. Directorul Grupului pentru Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea, mizează pe investițiile în titluri de stat pentru 2008 în ceea ce privește politica de investiții a administratorilor fondurilor de pensii, în detrimentul plasamentelor pe piața imobiliară. "Este un risc mare o investiție în imobiliare. Eu nu aș include așa ceva, dar sunt administratori care ar putea să-și asume acest risc. Există o limită de 5% a investițiilor, care nu influențează randamentul fondurilor, dar nu cred că se vor duce spre acest tip de investiții foarte multe fonduri", apreciază Liviu Voinea.
Estimările CSSPP arată că activele fondurilor de pensii vor ajunge în 2008 la peste 300 milioane de euro, din care 10% vor intra pe piața de capital. Mai mulți jucători din industria pensiilor private au militat pentru ridicarea pragurilor privind investițiile în instrumente riscante iar, după ne-a obișnuit, arbitrul pieței ar putea da curs solicitărilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.