Doi jurnalisti de la -New York Times- si -Time- ar putea fi condamnati la cate 18 luni de inchisoare, dupa ce au refuzat sa isi dezvaluie sursele in cadrul unei anchete care afecteaza imaginea Casei Albe. Asa a stabilit Curtea federala de apel din Washington, care a estimat ca Judith Miller si Matthew Cooper au comis o nesupunere fata de justitie refuzand sa coopereze cu aceasta. -Nu exista privilegii decurgand din Primul Amendament care sa protejeze persoanele cautate in ancheta-, se arata in decizia tribunalului.
Curtea de la Washington s-a sprijinit pe o decizie a Curtii Supreme din 1972, potrivit careia Primul Amendament, care protejeaza si libertatea presei, nu se aplica in cazul jurnalistilor ale caror marturii se pot dovedi esentiale in cadrul unor anchete penale. Ancheta la care sunt chemati sa colaboreze cei doi jurnalisti incearca sa determine daca un responsabil de la Casa Alba a divulgat presei ca Valerie Plame, sotia fostului ambasador Joseph Wilson, este agent CIA. In Statele Unite, dezvaluirea identitatii unui membru CIA este un act penal.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















