În perspectiva în care România s-a angajat să găzduiască pe teritoriul său elemente ale scutului antirachetă american, interesul SUA a crescut treptat în ultimii ani pentru a transforma Marea Neagră dintr-un „lac rusesc“ într-unul NATO. Directorul SRI, George Maior, a declarat luni, în deschiderea Seminarului Regional din cadrul Programului privind Securitatea la Marea Neagră, că tendința de cooperare a statelor din regiune e vizibilă și promițătoare, dar încă neconsolidată pe deplin, din cauza furnizorilor de cunoaștere separați. „Cred că avem un potențial imens, dar insuficient exploatat. Tendința de cooperare este vizibilă și promițătoare, dar încă neconsolidată pe deplin. Motivul pentru absența unui succes sustenabil se regăsește în detaliile acestor proiecte de cooperare. Guvernele își corelează politicile naționale într-o abordare comună, regională, dar se bazează pe furnizori de cunoaștere separați“, a spus Maior. La rândul său, directorul Programului privind Securitatea Mării Negre al Universității Harvard, Sergei Konoplyov, a afirmat că evenimentul face parte dintr-o gamă mai largă de seminare pregătite la Universitatea Harvard.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















