Sindicalistii din termocentrale au amenintat, ieri, cu actiuni de protest, mergand pana la greva, in cazul in care nu le vor fi satisfacute cererile care vizeaza, in principal, plata la timp a salariilor si renuntarea la masura anuntata de premierul Adrian Nastase de a disponibiliza 7% dintre angajati.
Pichetele de protest, prezente in aceasta saptamana la sediul Ministerului Industriei si Resurselor, se vor muta, luni, la Presedintie. Tot de luni, angajatii termocentralelor nu vor mai intra la munca, iar cei aflati in schimb nu vor mai parasi instalatiile. Actiunea, echivaland cu o greva, se va desfasura gradual: de la jumatate de ora intarziere se va ajunge, la finele saptamanii, la doua ore si jumatate.
Alaturi de cererile sociale, presedintele Federatiei Sindicale Energetica, dl Vasile Domocos, a prezentat o lista mai lunga de revendicari, care vizeaza si problemele de ordin economic cu care se confrunta Termoelectrica SA. Astfel, potrivit liderului sindical, s-ar impune acoperirea de la buget a diferentei dintre costul energiei electrice si termice produse in termocentrale si tariful aprobat de autoritatea de reglementare in domeniu. Aceste diferente, spune dl Domocos, genereaza peste 90% din pierderile inregistrate de Termoelectrica, a caror valoare a ajuns in prezent la 10.000 miliarde de lei.
Sindicalistii mai cer si ca regiile locale de termoficare si Electrica SA sa plateasca la timp energia livrata de Termoelectrica. Datoriile regiilor de termoficare au ajuns la 4.000 miliarde de lei, iar cele ale Electrica – la 6.000 de miliarde. In consecinta, sindicatele propun ca statul sa vireze direct la Termoelectrica sumele reprezentand subventia acordata pentru familiile cu venituri modeste, -pentru ca acesti bani sa nu mai fie blocati de catre distribuitorii agentului termic-.
Liderul sindical a semnalat si neadoptarea, nici pana in prezent, a bugetului de venituri si cheltuieli al societatii, cu toate ca acest lucru trebuia sa se produca, potrivit legii, in termen de 30 de zile de la adoptarea bugetului de stat. O alta solicitare prezenta pe lista de revendicari vizeaza elaborarea normelor de munca si a normativelor de personal, care ar duce la o dimensionare justa a numarului de angajati. -Nu putem fi de acord cu reducerea de 7% a numarului salariatilor, anuntata de premierul Adrian Nastase, fara ca aceasta masura sa fie precedata de o analiza serioasa-, a precizat dl Domocos.
Domnia-sa a prezentat, ieri, si rezultatele unei intalniri pe care a avut-o cu o zi in urma cu ministrul industriei si resurselor, Dan Ioan Popescu. Ministrul le-a spus sindicalistilor ca sustine aproape toate revendicarile lor si aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli asa cum a fost el intocmit, inclusiv cu prevederile referitoare la Fondul de salarii. In ceea ce priveste acoperirea diferentei dintre cheltuieli si tariful reglementat, dl Popescu a propus infiintarea unei comisii formate din specialisti, care sa analizeze cheltuielile si, in acest fel, sa poata convinge autoritatea de reglementare sa mareasca tariful.
Tot in semn de protest fata de preconizata reducere cu 7% a numarului angajatilor a iesit, ieri, la rampa si presedintele Centralei Nationale Confederative a Sindicatelor Miniere din Romania (CNCSMR), dl Marin Condescu. -Consideram ca pentru industria miniera si pentru regiunile miniere monoindustriale s-a atins gradul maxim de suportabilitate privind disponibilizarea de salariati-, a spus dl Condescu. Liderul sindical a aratat ca, in perioada 1997-2001, din minerit au fost concediati peste 100.000 de ortaci, iar subventiile acordate sectorului s-au redus cu 80% in ultimii 11 ani.
-Programul de restructurare ar trebui sa continue acum cu modernizarea utilajelor si a minelor, cu inchiderea celor aflate in conservare si cu redarea in circuitul economic a suprafetelor afectate de industria miniera-, a concluzionat dl Condescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















