
Numărul cererilor de intrare în insolvență depuse de debitori se va reduce în acest an, deoarece cele mai multe companii în dificultate și-au rezolvat deja problemele în ultimii doi ani, în timp ce solicitările creditorilor se vor menține constante, estimează Casa de Insolvență Transilvania (CITR).
„În primele două luni s-a înregistrat o scădere a numărului de insolvențe cu 20%. Suntem în concordanță cu Statele Unite ale Americii, unde scăderea a fost de 8%. În ceea ce privește evoluția în continuare, cantitativ numărul insolvențelor se va reduce în acest an, dar evoluția va fi diferită în funcție de părțile care depun cererile. Anul trecut, ponderea cererilor era 50-50%, debitori- creditori (…) în acest an vom vedea o scădere a ratei cererilor debitorilor, după doi ani de criză în care o mare parte din companiile cu probleme s-au curățat sau au intrat în restructurare“, a declarat, ieri, Andrei Cionca, managing partener CITR, citat de Mediafax. El a arătat că și firmele care nu intrat în reorganizare judiciară au trecut printr-o reorganizare extrajudiciară.
Cionca a explicat, de asemenea, că numărul cererilor depuse de creditori se va menține constant, în condițiile în care o cerere depusă astăzi se discută la începutul anului viitor.
„Cererile creditorilor se vor menține la nivelul din 2010, pentru că acum se judecă cereri depuse în primul semestru din 2010“, a precizat Cionca.
În opinia sa, în acest an va avea loc însă o schimbare în piața insolvenței, în contextul revenirii economiei.
„Vom vedea, odată cu ieșirea din criză, care companii au probleme structurale sau care au dificultăți legate doar de criză. Foarte multe companii au probleme structurale, avånd în vedere criza managementului din Romånia“, a afirmat reprezentantul CITR.
În ceea ce privește durata unui proces de restructurare, Cionca a apreciat că șansa de succes este mai ridicată dacă termenul este mai scurt.
„Ștampila de reorganizare pe termen lung nu face bine. Restucturarea nu trebuie să dureze mai mult de un an pentru a avea succes, deși legea permite trei plus un an. Riscul de eșec este mai mare dacă procesul de restructurare durează mai mult“, a mai spus Cionca.
Numărul firmelor care au intrat în insolvență în ianuarie a fost de 202, de zece ori mai puține atåt față de aceeași perioadă a anului trecut, cåt și comparativ cu decembrie 2010, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Începutul anului a marcat cele mai puține insolvențe din ultimii aproximativ doi ani și jumătate, în care lunar circa 1.500-2.000 de firme ajungeau în situația de a nu-și putea plăti datoriile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















