Home Economic-Financiar Hidroelectrica și Nuclearelectrica ar putea obține cumulat 3,5 miliarde euro din listarea...

Hidroelectrica și Nuclearelectrica ar putea obține cumulat 3,5 miliarde euro din listarea la bursă

DISTRIBUIŢI

Hidroelectrica și Nuclearelectrica ar putea obține cumulat 3,5 miliarde euro din listarea la bursă a unor pachete minoritare de acțiuni, sume pe care le-ar putea folosi pentru achiziții în țară sau în afara Romåniei, a declarat ieri managerul de fond al Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny.
„Pentru Hidroelectrica estimăm că poate scoate 2,2 miliarde euro din listare, iar Nuclearelectrica ar putea obține 1,3 miliarde euro, fără ca statul să piardă controlul. Ar putea folosi banii pentru achiziții în țară sau în afară“, a afirmat Konieczny, citat de Mediafax. El a adăugat că din cauza contractelor bilaterale Hidroelectrica a pierdut 800 milioane de lei din profit în 2009.
„Ce se întåmplă la Hidroelectrica plătim cu toții. În 2009 compania a aruncat 800 milioane de lei din profit din cauza contractelor bilaterale“, a spus Konieczny.

Fără privatizarea Petrom, benzina ar fi fost 8 lei pe litru

Acesta s-a referit și la privatizarea Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din Romånia, care în 2004 a fost privatizat cu grupul austriac OMV.
„Privatizarea Petrom a avut efecte vizibile la bugetul de stat. Poate prețul (de privatizare – n.r.) a fost prea mic, dar înainte de privatizare Petrom nu făcea bani“, a precizat sursa citată.
Konieczny a arătat că dacă Petrom nu ar fi fost privatizat, probabil că prețul benzinei ar fi fost acum 8 lei pe litru. Petrom vinde în prezent carburanți inclusiv cu peste 6 lei pe litru, după majorări succesive de la începutul anului.
Potrivit acestuia, măsurile care trebuie luate pentru eficientizarea companiilor de stat sunt managementul profesionist, guvernanță corporativă, oferte publice pentru listarea la bursă, prin care companiile să atragă fonduri pentru investiții, iar Guvernul să nu piardă controlul acestor societăți.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.