Operatorii aerieni sunt obligați să includă în prețul biletelor toate taxele, cotizațiile, suprataxele și alte onorarii aferente călătoriei cu avionul, potrivit unei decizii a Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European. Consumatorii vor putea alege cea mai bună ofertă, pentru că vor avea în față prețul final, fără taxe ascunse sau omise de operatori. Autoritățile din statele membre ale Uniunii Europene vor întări controalele asupra companiilor aeriene pentru a garanta o mai bună calitate a serviciilor, discriminarea între pasageri, creșterea siguranței și prevenirea falimentelor. Recent, mai multe companii au fost scoase de pe lista celor cu drept de a pera pe teritoriul UE. "De acum înainte, pasagerii se vor bucura de beneficiile unei piețe unice și vor primi informații exacte cu privire la prețurile biletelor, fără a exista discriminare", a declarat vicepreședintele CE, Jacques Barrot.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















