Șeful statului, Traian Băsescu, i-a telefonat ieri premierului italian, Silvio Berlusconi, pentru a exprima disponibilitatea României de a găzdui 200 de imigranți tunisieni, conform unui comunicat publicat miercuri pe site-ul guvernului italian. „În cursul convorbirii telefonice cordiale, președintele român, exprimând apropierea țării sale de Italia în ceea ce privește criza legată de afluxul masiv de imigranți din nordul Africii, i-a oferit președintelui (Consiliului de miniștri italian – n. red.) găzduirea în România a 200 de imigranți tunisieni, ca gest simbolic de solidaritate concretă“, se arată în comunicatul guvernului de la Roma. În replică, Berlusconi și-a exprimat aprecierea pentru „acest gest simbolic, dar de mare prietenie și solidaritate europeană din partea Guvernului și poporului român“. După revoltele din norul Africii, Italia este statul european afectat cel mai tare de valul de imigranți magrebieni. În paralel, unii dintre parlamentarii români din Comisiile pentru drepturile omului consideră că România ar trebui să găzduiască refugiați din țările nord-africane.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















