
O adolescentă româncă în vârstă de 16 ani a fost folosită ca sclavă sexuală de locuitorii a cel puțin patru districte din municipiul Vall d'Albaida (Comunitatea Valenciană, sud-estul Spaniei) din luna ianuarie, după ce a fost cumpărată de la familia sa pentru suma de 3.000 de euro, informează cotidianul spaniol Levante, citat de Agerpres.
Minora, care a fost deja dusă la un centru de primire pentru a fi protejată, a fost eliberată luni, după arestarea a doi bărbați cu cetățenie spaniolă și a unui cuplu de români. în plus, poliția a mai arestat cel puțin 16 clienți, vecini cu cei patru arestați.
Potrivit ziarului spaniol, în luna ianuarie a acestui an, unul dintre spanioli, în vârstă de 40 de ani, și cuplul de români – o femeie de 27 de ani care practicase sau încă mai practica prostituția, și un bărbat de 37 de ani -, au călătorit în România. Cei trei și un alt spaniol, de circa 60 de ani, s-au gândit să aducă o tânără din România pe care s-o oblige să se prostitueze, de preferință minoră, în condițiile în care clienții pe care îi aveau deja în zonă erau dispuși să plătească mai mult dacă victima era adolescentă.
Cei doi români s-au deplasat în localitatea natală a unuia dintre ei și au luat legătura cu rudele fetei, pe care se pare că le cunoșteau dinainte, scrie Levante, fără să precizeze numele localității românești din care provine minora. Sursele citate de ziarul spaniol au specificat că părinții fetei nu aveau habar că fiica lor va fi folosită pentru prostituție, acestora spunându-li-se că fata urma să lucreze ca menajeră. în orice caz, părinții au acceptat să primească 3.000 de euro pentru a-și da acordul ca fiica lor minoră să fie dusă în Spania, menționează Levante.
Odată întorși la Valencia, cei patru au sechestrat-o pe adolescentă în casa unui spaniol, au abuzat de ea și apoi au obligat-o să întrețină relații sexuale cu orice persoană dispusă să plătească pentru asemenea servicii. Clienții erau, în marea lor majoritate, bărbați trecuți de 60 de ani. în urmă cu câteva săptămâni, un denunț anonim a alertat poliția, care a început o anchetă, în urma căreia s-a stabilit că clienții știau că adolescenta este minoră.
Deocamdată, poliția i-a reținut pe cei patru presupuși vinovați de cumpărarea și exploatarea sexuală a minorei și 16 clienți din cel puțin patru zone din municipiul Vall d'Albaida. Cuplul de români a ajuns deja în închisoare printr-un ordin judecătoresc.
Cei doi români sunt acuzați de trafic cu ființe umane, prostituție și corupere de minori. Proprietarul spaniol al casei în care era ținută adolescenta este judecat în stare de libertate pentru abuz sexual și corupere de minori, iar celălalt spaniol, care făcea pe șoferul și o transporta pe adolescentă la locuințele unor clienți, a fost pus sub acuzare pentru favorizarea infracțiunii de prostituție.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















