Ministerul Finantelor a recunoscut ca incredintarea directa a lucrarilor de asfaltare a drumului spre Ceanu Mare, caz semnalat de ziarul -Curentul-, nu a respectat legea. Raspunzand interpelarii deputatului PRM Dan Brudascu pe aceasta tema, secretarul de stat Maria Manolescu a declarat ca s-a dispus efectuarea unui control ce va stabili modul in care au fost alocate cele 51 miliarde de lei. -Avand in vedere etapele care trebuiau parcurse in cazul aplicarii procedurii prin cerere de oferta (adica prin licitatie – n.r.) si pornind de la ipoteza ca procedura a fost initiata la data aparitiei Hotararii de Guvern nr. 801, este de presupus ca incheierea unui contract nu ar fi fost posibila inainte de mijlocul lunii septembrie-, apreciaza oficialii Ministerului Finantelor.
In raspunsul la interpelare se mai precizeaza ca -pare fara sens atribuirea contractului prin aplicarea procedurii de negociere cu o singura sursa, deoarece nici una dintre circumstantele in care se poate aplica aceasta procedura nu este conditionata de pragurile valorice prevazute in Ordonanta nr. 60 privind achizitiile publice-. Cu alte cuvinte, Ministerul Finantelor considera ca incalcarea legii nu este justificata nici macar de vizita cancelarului Germaniei, Gerhard Schroder, la Ceanu Mare.
– Ministerul Finantelor a dispus efectuarea unui control care sa stabileasca cum au fost alocate cele 51 miliarde de lei
– Ministerul Finantelor recunoaste ca legea a fost ocolita
Conducerea Ministerului Finantelor apreciaza ca, -avand in vedere etapele care trebuiau parcurse in cazul aplicarii procedurii prin cerere de oferta (adica prin licitatie – n.r.) si pornind de la ipoteza ca procedura a fost initiata la data aparitiei Hotararii de Guvern nr. 801, este de presupus ca incheierea unui contract nu ar fi fost posibila inainte de mijlocul lunii septembrie-. Or, dupa cum se stie, HG nr. 801 a aparut in 23 august, iar lucrarile au demarat pe 27 august.
In raspunsul la interpelare se mai precizeaza ca -pare fara sens atribuirea contractului prin aplicarea procedurii de negociere cu o singura sursa, deoarece nici una dintre circumstantele in care se poate aplica aceasta procedura nu este conditionata de pragurile valorice prevazute in Ordonanta nr. 60 privind achizitiile publice-. Cu alte cuvinte, Ministerul Finantelor considera ca incalcarea legii nu este justificata nici macar de vizita cancelarului Germaniei, Gerhard Schroder, la Ceanu Mare.
Regiile implicate isi apara pielea
Cu toate acestea, conducerile celor doua regii implicate – RADJ si RADP – sustin ca lucrarea a fost executata legal. Directorul RADJ, Liviu Bota, spune ca lucrarile de modernizare a drumului de la Ceanu Mare s-au realizat conform legii. -Lucrarile trebuiau efectuate de firme care au experienta in acest domeniu. Banii, care nu au intrat inca in contul regiei, urmeaza a fi alocati prin hotarare de Guvern. Realizarea unei licitatii pentru desemnarea unei societati care sa efectueze lucrarile ar fi luat prea mult timp-, declara Liviu Bota. Pe langa RADJ si RADP, la asfaltarea drumului a participat si firma -Spedition UMB- Bacau, al carei patron este un apropiat al PSD.
51 de miliarde pentru drumul de la Ceanu Mare
Pentru a schimba fata comunei cu ocazia vizitei inaltului oaspete, Guvernul nu a facut economie la bani, ci a alocat rapid 51 de miliarde din fondul de rezerva bugetar. Banii s-au dat prin Hotararea de Guvern nr. 801 din 23 august 2001, beneficiarul principal fiind, pe de-o parte, Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (MLPTL), cu 49 miliarde de lei si, pe de alta parte, Consiliul Judetean (CJ) Cluj, cu doua miliarde de lei. Este de neinteles modul in care s-a facut aceasta atribuire, daca avem in vedere faptul ca MLPTL nu are competente in domeniul constructiei sau reabilitarii drumurilor judetene sau comunale. Sesizandu-se eroarea, HG 801 a fost rectificata, banii fiind trasferati in intregime in bugetul CJ Cluj.
Cele 51 de miliarde urmau sa acopere cheltuielile pentru turnarea covorului asfaltic pe DN1 si DN 15, precum si cele aferente lucrarilor de sistematizare si instalare a marcajelor rutiere in municipiul Turda, asfaltarii Aeroportului Luna – DN15 (3,2 km), turnarii covorului asfaltic pe tronsonul Campia Turzii – Ceanu Mare (21 km), instalarii unui parapet provizoriu pe Podul Aries. Totodata, banii urmau sa fie utilizati pentru borne, marcaje rutiere si indicatoare de semnalizare, dar si pentru lucrari de amenajare in comunele Viisoara si Ceanu Mare si amenajarea unor sali la Primaria Turda, unde va avea loc, se pare, intalnirea dintre Gerhard Schroder si premierul roman Adrian Nastase.
Umbrarescu isi intinde tentaculele la Cluj
Modul in care au fost -selectate- firmele care au realizat aceste lucrari platite din bani publici arata limpede originea -erorii- aparute in HG 801 in privinta MLPTL. Pe motiv ca vizita premierului Schroder este foarte aproape, lucrarile de reparare, asfaltare si marcare a drumului au fost atribuite, fara nici o licitatie, la trei societati – doua din judetul Cluj, RADJ si RADP si una tocmai din Bacau, -Spedition UMB- SRL.
Daca alegerea primelor doua este oarecum de inteles, RADJ fiind regia autonoma a drumurilor judetene, iar RADP, regia al carei manager a fost actualul vicepresedinte al CJ Cluj, Liviu Medrea, suprinzatoare este includerea in proiect a firmei bacauane. Explicatia este insa simpla: aceasta apartine unui anume Doru Umbrarescu, un apropiat al cercurilor PSD, care a primit numeroase lucrari de la MLPTL in judetele Bacau, Vrancea si Brasov.
Potrivit vicepresedintelui CJ Cluj, Liviu Medrea, initial se prevedea ca intreaga lucrare sa fie executata de firma din Bacau, dar s-au facut interventii pentru impartirea tronsonului de 25 de kilometri, astfel incat sa fie cooptate si cele doua regii locale. Chiar daca pare bizar, dispozitia privind executarea unei portiuni de drum judetean de catre o firma din afara judetului a venit de la MLPTL, iar clujenii nu putut decat sa se supuna, chiar daca nu le-a convenit.
Liviu Medrea considera ca pentru asfaltarea drumului au fost selectate firme in functie de forta, rapiditatea si eficienta lor, -rezultatul dovedind ca alegerea nu a fost gresita-. In ceea ce priveste firma -Spedition UMB-, Liviu Medrea a declarat doar ca firma a fost de ajutor, ferindu-se sa comenteze modul in care aceasta a obtinut lucrarea. -Deoarece proiectul trebuia executat in termen foarte scurt, sunt sigur ca cei care au gestionat problema la alte niveluri si-au dorit o masura de siguranta si de aceea au apelat la firma din Bacau-, preciza vicepresedintele CJ Cluj.
Lucrarile la drum au inceput pe 27 august si au fost finalizate pe 6 septembrie a.c., cu o saptamana inaintea termenului de predare. In urma cu doua zile, a avut loc receptia tronsonului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















