Ministrul mediului si gospodaririi apelor, Sulfina Barbu, a declarat, ieri, ca -exista suspiciuni de coruptie- privind cele 24 de contracte de concesionare a resurselor piscicole din Delta Dunarii. -Pana in prezent, dubiile mari sunt in legatura cu alocarea cotelor de pescuit care s-au schimbat in actele aditionale fata de cele initiale prevazute in contract. Trebuie insa facuta si aici o evaluare-, a subliniat aceasta.
Ministrul a mai precizat ca este prematur sa spuna cu exactitate cine a intrat in posesia contractelor de concesiune, prin frauda, aratand ca aceste date vor fi date publicitatii dupa finalizarea verificarilor facute de minister. -Sper ca, la sfarsitul acestei luni – inceputul lunii viitoare, sa avem concluziile si raportul final al evaluarii si verificarilor facute de minister-, a mai declarat Sulfina Barbu. Trebuie precizat ca licitatiile privind concesionarea resurselor piscicole si de stuf din Delta Dunarii au fost organizate si incredintate in timpul mandatului ministrului PSD, Petre Lificiu.
Cele 24 de contracte de concesiune mentionate de ministrul Sulfina Barbu au atras atentia la momentul respectiv prin modalitatea de incredintare si au existat o serie de controverse privind componenta comisiei de licitatie.
-Icrele ultimelor stiuci incap pe o felie de paine-
O alta problema supusa atentiei la seminarul de ieri de la Bucuresti a fost cea a directorului stiintific al Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Grigore Baboianu, privind situatia stiucilor ce se afla in pragul disparitiei, ca urmare a pescuitului intensiv din ultimii ani. Acesta a declarat ca -… icrele ultimelor stiuci de pe un hectar din Delta Dunarii incap pe o felie de paine-. Pe de alta parte, ministrul mediului si gospodaririi apelor, Sulfina Barbu, sustine ca -… nu numai stiuca este amenintata, ci si sturionii, si asta din cauza exploatarii industriale. Vom incerca sa protejam aceasta specie-.
In acest sens, MMGA va implementa o strategie de management a stocurilor de sturion, nu insa si a stiucilor.
Fata de anul 1970, cand se recoltau din Biosfera Delta Dunarii aproximativ 20.000 tone de peste anual, in 2000 s-au recoltat doar 3.000 de tone. Acest lucru, in timp ce populatia rezervatiei reuseste sa supravietuiasca de pe urma pescuitului, aproximativ 32,5% din locuitori ocupandu-se cu pescuit si piscicultura.
-Canalul Bistroe este ca o rana foarte dureroasa-
Cu ocazia acestui simpozion, purtatorul de cuvant al guvernului, Oana Marinescu, a transmis mesajul premierului Calin Popescu Tariceanu, si anume ca -… Delta Dunarii face parte din patrimoniul mondial. Este singura delta din lume care a fost declarata in intregime rezervatie a biosferei si este recunoscuta ca un paradis al biodiversitatii ce trebuie pastrat ca atare. Canalul de navigatie de mare adancime Bistroe este ca o rana foarte dureroasa pe care trebuie sa o tratam cu capul limpede, fara sa ne pierdem cumpatul. Ministerul Afacerilor Externe va gestiona acest dosar pentru a apara interesele Romaniei.Vom folosi in continuare argumentele si resursele pe care ni le ofera sprijinul comunitatii internationale-.
Tot asupra canalului Bistroe, dar cu privire la efectele secundare ce se fac vizibile in partea romaneasca, ministrul mediului si gospodaririi apelor, Sulfina Barbu, a declarat ca -… trebuie refacute sectiuni de canale din Delta Dunarii, dupa ce au fost afectate de finalizarea doar a primei faze a proiectului de amenajare a canalului cu pricina-.
Problema privind canalul Bistroe nu este nici pe departe rezolvata, intrucat Consiliul Europei, care realizeaza un raport cu privire la efectele acestui canal, raport ce va fi prezentat autoritatiilor din Romania in luna mai a acestui an, au sesizat deja efectele secundare grave asupra Rezervatiei Biosferei Deltei Dunarii. Costul studiului cu pricina a fost suportat 50% de partea romaneasca, iar cealalta jumatate de partea ucraineana.
Reabilitarea terenurilor agricole
In Rezervatia Biosferei Delta Dunarii traiesc, in 25 de asezari rurale, aproximativ 15.000 de locuitori pe care ministrul mediului si gospodaririi apelor, Sulfina Barbu, doreste sa-i informeze asupra impactului negativ pe care il reprezinta deversarea diferitelor substante in apa, dar si a poluarii rezervatiei cu deseuri.
In acest sens, Barbu a declarat ca -… aceasta campanie de informare a cetatenilor din zona trebuia efectuata de autoritatile locale, insa vom derula noi astfel de campanii pentru a-i face pe locuitorii rezervatiei sa constientizeze gravitatea faptelor lor-.
In Delta Dunarii pot fi numarate 30 de tipuri de ecosisteme si peste 5.000 de specii de flora si fauna. In baza Legii 82/1994, modificata prin Legea 544, aproximativ 229 de specii de pasari sunt strict protejate, la fel si habitatul acestora.
Ministrul mediului si gospodaririi apelor are in vedere reabilitarea terenurilor destinate agriculturii din cadrul rezervatiei, in timp ce 31% din locuitori se ocupa si de agricultura.
Reprezentantii guvernului prezenti la simpozion, cat si cei ai ONG-urilor au afirmat ca doresc o dezvoltare a turismului in Rezervatia Biosfera Delta Dunarii, insa aceasta dezvoltare sa fie una ecologica, care sa nu aiba efecte negative asupra zonei cu pricina.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















