Procurorii DNA au finalizat urmărirea penală în dosarul lui Marius Petcu, astfel că acesta poate fi trimis în judecată, a declarat un avocat al sindicalistului, ieri, la instanța supremă, unde s-a judecat o contestație împotriva respingerii unei cereri de eliberare provizorie a acestuia. Înalta Curte de Casație și Justiție a dezbătut contestația lui Marius Petcu împotriva deciziei prin care Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată o cerere de eliberare provizorie sub control judiciar făcută de avocații acestuia. Avocatul a menționat că dosarul conține declarațiile a șapte martori, expertiza vilei din Predeal, despre care se presupune că ar fi fost cumpărată la un preț subevaluat, cu titlul de mită, precum și interceptări telefonice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















