Fregata „Regele Ferdinand“ va pleca vineri în operațiunea „Unified Protector“ deșfășurată de NATO în Libia, anunță MApN. Fregata, comandată de comandorul Mihai Panait, va avea la bord pentru această misiune un echipaj alcătuit din 205 marinari și va executa misiuni de impunere a embargoului asupra Libiei, în Marea Mediterană. La bordul navei se vor afla și doi ofițeri din Forțele Navale, care vor face parte din statul major al grupării navale NATO din Marea Mediterană. Costurile participării se ridică la 4,5 milioane de euro. MApN precizează că la ceremonie vor participa, alături de familiile marinarilor care pleacă în misiune, reprezentanți ai conducerii MApN, ai autorităților publice locale, precum și cadre militare în rezervă și în retragere, veterani de război.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















