Pentru parlamentarii cu doua sau chiar trei servicii se anunta zile negre. Conducerea Camerei Deputatilor pare hotarata sa nu mai permita angrenarea alesilor si in alte activitati – platite, desigur – in afara celor parlamentare. Pentru ca nu pot lua o decizie radicala in acest sens, fara vreo consultare prealabila, membrii Biroului Permanent, prin vocea secretarului Camerei Deputatilor, pesedistul Tudor Mohora, sunt convinsi ca parlamentarii ar trebui sa initieze o propunere legislativa care sa clarifice cazurile in care calitatea de deputat sau senator va putea fi cumulata cu alte functii.
Deputatul PSD a precizat, ieri, ca legile in vigoare, inclusiv Constitutia, nu interzic cumulul de functii in cazul parlamentarilor, dar, din punct de vedere moral, deputatii si senatorii ar trebui sa inteleaga ca, daca au mai multe locuri de munca, ar putea sa aiba o activitate -superficiala- in Parlament. -Este de dorit ca, in perspectiva, activitatea Camerei Deputatilor sa cuprinda cat mai putine astfel de cazuri de cumul de functii-, a spus Mohora.
El a dat drept exemplu cazul deputatului Vasile Ioan Savu, care, in luna februarie, a solicitat acceptul Biroului Permanent pentru cumularea functiei de deputat cu cea de salariat al Companiei Nationale a Huilei de la Petrosani si cu cea de lider sindical. Mohora a spus ca Biroul Permanent a hotarat atunci sa fie de acord cu toate solicitarile care nu contravin Constitutiei.
-Biroul Permanent a luat doar act de faptul ca unii deputati au cumul de functii, pentru ca legea le permite-, a aratat Mohora. Potrivit acestuia, zeci de parlamentari au cumulat functia de deputat sau senator cu cea de profesor, avocat etc. Mohora a mai spus ca, pana la adoptarea unei initiative legislative privind cumului de functii, trebuie facut un -apel la moralitatea parlamentarilor-, pentru ca astfel de solicitari afecteaza imaginea forului legislativ.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















