Home Economic-Financiar Guvernul negociază cu Bechtel un nou grafic la Autostrada Transilvania

Guvernul negociază cu Bechtel un nou grafic la Autostrada Transilvania

DISTRIBUIŢI

Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Autostrăzi (CNADNR) au inițiat negocieri cu Bechtel pentru a decide un nou grafic al lucrărilor la Autostrada Transilvania, cu noi termene ce vor depăși luna decembrie 2012, data limită luată în calcul până în prezent pentru finalizarea proiectului.
Noul termen va fi stabilit la finalul negocierilor dintre părți, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.
„În prezent, din cauza constrângerilor bugetare și întârzierilor înregistrate în plata lucrărilor efectuate în anul 2010, antreprenorul Bechtel a redus ritmul lucrărilor și efectivele desfășurate pe șantier. Ministerul Transporturilor și CNADNR au demarat negocieri pentru eșalonarea plății datoriilor, încadrarea în standardele de cost și refacerea programului de lucrări. În măsura în care acestea vor fi rezolvate, se va putea stabili un nou grafic de lucrări și noi termene de finalizare“, au arătat sursele.
Proiectul de construcție a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Brașov – Borș, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat companiei americane Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autoritățile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii a fost prelungit cu un an, până în decembrie 2012.
Autostrada Transilvania este proiectată pe o lungime totală de 415 kilometri, dar porțiunea construită până în prezent cu finanțarea statului, la aproape șapte ani de la lansarea proiectului, a depășit cu puțin 10% din traseul total.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.