Desi au trecut cinci ani de la caderea Fondului National de Investitii (FNI), nici pana acum mare parte din ingineriile financiare derulate sub -umbrela- SOV Invest nu au reusit a fi deslusite in integralitate. Motivul? Ezitarea autoritatilor de a face lumina in acest caz clar de spalare de bani rezida, in principal, din implicarea (dovedita) unor foste sau actuale -gulere albe- din viata politico-financiara a Romaniei in megaescocheria care a lasat cu buza umflata peste 300.000 de romani. Asa se face ca nici pana in prezent, pionul principal al FNI, fostul infractor de drept comun, Sorin Ovidiu Vintu (despre care expertiza contabila efectuata in dosarul penal 108/P/2003 a demonstrat ca a fost unul dintre -investitorii- care si-au umflat conturile personale ori ale firmelor pe care le controla cu banii investitorilor), dar si o parte din sleahta de escroci care i-au facut jocul, au ramas (cel putin deocamdata!) in afara boxei acuzatilor.
Dupa cum ati putut citi doar in -Curentul-, expertiza contabila derulata in dosarul penal 108/P/2003, FNI a fost de la cap la coada o imensa escrocherie, premeditata, la care au pus umarul mai multe -gulere albe-. Insistam pe faptul ca Fondul a fost o escrocherie premeditata sub obladuirea unor -gulere albe-, deoarece daca rememoram doar cateva momente din viata FNI (n.r. – momentul in care a luat fiinta FNI a -coincis- cu aparitia unui act normativ guvernamental care stipula ca persoanele disponibilizate vor primi integral de la stat sume compensatorii daca faceau dovada ca sunt investitori la un fond deschis de investitii; participarea CEC la FNI; lipsa societatii de depozitare a FNI, tolerata inadmisibil de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare – organism aflat sub directa supreveghere a Parlamentului Romaniei etc) este greu de crezut ca -promotorii- escrocheriei si-ar mai fi putut face de cap in lipsa unui sprijin politico-financiar. Basca, sa mai fie si liberi! Din acest motiv, pana ce dosarul FNI nu va fi inchis de catre justitie in spiritul legii, -Curentul- va continua, din respect pentru familiile pagubitilor, sa investigheze aceasta speta clara de spalare de bani si sa dezvaluie persoanele care au cladit respectivul mecanism diabolic.
In cele ce urmeaza, -Curentul- va incerca sa analizeze expertiza contabila efectuata in dosarul FNI, astfel incat investitorii pagubiti sa poata avea o imagine de ansamblu vizavi de suma care ar putea fi recuperata si de pasii ce ar trebui facuti pentru a recupera macar o parte din sumele pe care le-au -investit- in FNI.
Dupa cum ati aflat doar din cotidianul nostru, expertiza contabila efectuata in dosarul penal FNI (nr. 108/P/2003, aflat pe olul TMB- Sectia I-a Penala) a concluzionat si s-a pronuntat doar asupra anumitor elemente valorice care au fost confirmate prin inscrisuri reflectate in contabilitatea FNI, individual sau agregate in centralizatoare sau situatii zilnice si periodice elaborate sau generate prin metode manuale si/sau informatice, specifice stiintei contabilitatii. Ce se poate deduce de aici? Ca inca mai exista taine ale FNI, care, probabil (dar nu sigur!) urmeaza a fi deslusite doar in momentul in care justitia se va pronunta definitiv si irevocabil in dosarul penal 108/P/2003. Cu toate acestea, este insa greu de crezut ca parte din necunoscutele FNI vor mai fi vreodata elucidate. De ce spunem acest lucru? Din cel putin doua motive. Unu: disparitia unei mari parti din documentele SOV Invest aflate pe suport de hartie (n.r. – cele dinainte de ianuarie 1999), coroborata cu contrafacerea anumitor informatii aflate pe suport magnetic. Doi: parte din documentele gasite de catre experti in arhiva SOV Invest nu au fost luate in calcul deoarece fie n-au intrunit conditiile legale, fie au exprimat fictivitati sau au fost catalogate -suspecte-. Astfel, desi pare de incredibil, anumite operatiuni derulate de grupul de investorii -initiati- ai FNI (n.r. – persoane precum Nicolae R. Popa, care au avut dubla calitate de diriguitor al SOV Invest si de investitor in numele lui Vintu) vor ramane nedezgropate pentru totdeauna. De aceea, in cele ce urmeaza vom incerca sa ne rezumam strict la acele informatii si concluzii ale expertizei contabile care au avut la baza documente ce au putut oferi o cuantificare exacta a anumitor operatiuni derulate si din care rezida sumele de bani pe care pagubiti FNI le vor putea recupera in cazul in care justitia va rezolva, in temeiul si in spiritul legii, dosarul penal FNI.
Daca vor, autoritatile pot scoate de la investitorii -initiati- peste 600 miliarde de lei
Dupa cum a concluzionat expertiza contabila, una dintre principalele cauze care a determinat intrarea FNI in incapacitate de plata a constituit-o activitatea Gelsor SA – enititate care in calitate de distribuitor al Fondului (si in lipsa unei banci depozitare) nu si-a indeplinit obligatiile contractului incheiat la 21.08.1995 cu SOV Invest, facilitand astfel diminuarea numarului unitatilor de fond aflate in circulatie si, implicit, cresterea nereala a valorii unitatii de fond. Pornind de la aceasta concluzie, expertiza a sustinut ca au existat o serie de investitori care, la momentul rascumpararii unitatilor de fond, au beneficiat de sume necuvenite care trebuie musai restituite in vederea despagubirii investitorilor prejudiciati. Suma avansata de experti ca fiind incasata in plus de catre anumiti investitori (in special cei care au rascumparat sume mai mari de un milion de lei) ca urmare a majorarii artificiale a unitatii de fond si care ar trebui restituita, se ridica la 1.016.879.310.803 lei (n.r. – suma regasita pe 66.675 carnete de investitor).
Judecand strict economic, recuperarea respectivei sume ar fi mai mult decat normala in vederea acordarii de despagubiri pentru investitorii prejudiciati. Cu toate acestea, ideea de a recupera acesti bani a starnit deja dispute in randul investitorilor prejudiciati, tinand cont de faptul ca in FNI au existat trei tipuri de -jucatori-: INVESTITORI DE BUNA CREDINTA (care au efectuat de buna credinta rascumparari de unitati de fond la o valoare majorata artificial, nestiind ca incaseaza foloase necuvenite), INVESTITORI -INITIATI- (care in perspectiva incasarii de foloase necuvenite au avut, in mod premeditat, dubla calitate de -jucatori- si de diriguitori ai FNI – SOV Invest; in aceasta categorie intra o serie de persoane fizice/juridice interpuse lui Sorin Ovidiu Vintu sau coordonate de catre acesta si INVESTITORI CARE AU RASCUMPARAT UNITATI DE FOND DUPA CADEREA FNI .
De aceea, referindu-ne strict la prima categorie de -jucatori- (dintre acestia multi au ramas cu sume nerascumparate), ar fi normal (moral) ca sumele incasate -necuvenit- (dupa cum spune expertiza) de catre acestia sa nu fie luate in calcul la momentul in care se va trage linie si se va stabili cine si cat ar avea de rambursat. Fara a ne erija in justitiabili, trebuie insa sa subliniem ca daca se va proceda la recuperarea sumelor -necuvenite- de la acest tip de investitori, rezultatul ar fi unul singur: o parte din gaura produsa prin frauda in FNI ar fi acoperita de catre o parte din pagubiti. Ca atare, ne vom concentra atntia asupra celorlalte doua categorii de investitori.
In ceea ce priveste grupul investitorilor -initiati-, sugestia expertilor, de a-i obliga pe acestia sa ramburseze sumele incasate necuvenit ca urmare a rascumpararilor efectuate la preturi stabilite artificial, trebuie luata in calcul, deoarece rascumpararile efectuate de aceasta categorie de investitori au premeditat jaful FNI si s-au infruptat din rezultatele punerii acestuia in aplicare. In acest sens, amintim doar cazul lui Nicolae Popa – -paravan- pentru operatiunile derulate de catre diabolicul Sorin Ovidiu Vintu.
Conform expertizei, -din suma totala de restituit de la investitori care au beneficiat de rascumparari -gonflate- artificial de gasca Vintu & comp., adica din cele peste 1.016.879.310.803 lei, -inc. Popa R. Nicolae, trebuie sa restituie de pe cele 9 (noua) carnete de investitor, suma totala de 322.698.132.970 lei sau 31,73% din totalul sumelor de restituit pe total Fond-, mai ales ca expertiza subliniaza ca individul respectiv – avand dubla calitate de director de operatiuni la SOV Invest si de -investitor- – a detinut informatii certe despre prabusirea FNI atata vreme cat -a rascumparat in ultimele 45 de zile inainte de caderea FNI, de pe 6 (sase) carnete de investitor, suma totala de 216.057.389.540 lei, sau 25,51% din total-.
Referindu-ne la cea de-a treia categorie de investitori, adica cei care au efectuat rascumparari dupa momentul la care platile au fost sistate. Dupa cum a relatat presa vremii de la momentul caderii FNI, cei care au rascumparat ilegal unitati de fond, devalizand astfel FNI de resursele financiare care ar fi trebuit pastrate, au fost in marea majoritate persoane apropiate gastii de securisti pe care Vintu i-a numit la carma agentiilor FNI. In ceea ce priveste aceasta ultima categorie de investitori, expertiza contabila a consemnat ca -s-au efectuat (pe sold) rascumparari de unitati de fond de pe un numar de 3.276 carnete de investitor FNI pentru suma totala (pe sold) de 38.916.037.490 lei sau 0,60 % din volumul total al rascumpararilor (6.448 miliarde lei)-.
In plus de sumele mentionate anterior, expertiza contabila a sublinit faptul ca pagubiti vor trebui sa beneficieze si de alte sume, incasate necuvenit de catre anumite entitati angrenate direct/indirect in FNI, sume din care amintim doar cateva: 207.630.723.128 lei – comision de administrare incasat in mod necuvenit de catre SOV Invest, 620 milioane lei – comision de administrare platit pentru -depozitarul- Banca Agricola; 18,2 miliarde de lei – incasata de SOCIETATEA GENERALA DE INVESTITII (SGI) SA pentru activitatea de distribuire (suma trebuia sa fie suportata din comisionul de distribuire incasat de SVM GELSOR SA); 550.000 dolari (reactualizata la zi) – trebuie restituita de Sorin Ovidiu Vintu ca urmare a implicarii sale in afacerea SOV Invest – FNI – Cibela Group.
Tragand linie si adunind doar sumele amintite mai sus, rezulta ca pagubitii ar trebui sa recupereze peste 600 de miliarde de lei. Insa, cu certitudine, suma este mult mai mare.
Singura problema care ramane este aceea a modalitatii in care se vor putea recupera banii respectivi, tinand cont de faptul ca diabolicul Sorin Ovidiu Vintu s-a -spalat- pe maini de firmele din Grupul Gelsor, -instrainandu-le- sau lichidandu-le pentru a putea sa-si piarda urmele. Cu toate ca, teoretic, pare imposibil ca investitorii sa mai recupereze vreun leu de la Vintu&comp. Insa, opinam ca daca vor dori cu adevarat sa aplice legea, autoritatile detin instrumentele necesare pentru a demantela traseele rascumpararilor efectuate de Vintu&comp. din FNI prin -bidoanele- folosite de acesta (pentru a pierde urma banilor) si, in final, pot readuce sumele -evaporate- din FNI in buzunarele investitorii de buna credinta, trasi pe sfoara dupa un scenariu financiar malefic.
395,247 miliarde de lei din actiunile cotate sau necotate pot fi -lichidizate- imediat
Revenind la sumele care ar putea intra rapid in buzunarele investitorilor, trebuie mentionat ca expertiza contabila a consemnat faptul ca dupa caderea FNI, in portofoliul acestuia au ramas o serie de actiuni, cotate sau necotate, care fructificate, ar putea asigura lichiditati care pot fi utilizate ulterior la despagubirea investitorilor ale caror interese financiare au fost prejudiciate. In acest sens, expertiza contabila a sustinut ca, la ora actuala, in portofoliul FNI – SOV Invest ar mai exista o serie de actiuni cotate pe Bursa de Valori Bucuresti si Rasdaq, emise de un numar de 63 de societati comerciale, precum si un pachet de actiuni emise de anumite societati necotate in suma de 338.331.288.016 lei.
Astfel, expertiza arata ca valoarea contabila a actiunilor cotate pe BVB (emise de 28 de societati comerciale) se ridica la 8.900.025.331 lei, in vreme ce valoarea contabila a actiunilor cotate pe Rasdaq (emise de 35 emitenti) se ridica la 23.211.809.727 lei (n.r. – in vreme ce valoarea confirmata de societatile emitente e de 33.704.343.161 lei).
Ca atare, daca FNI ar avea o societate de administrare numita de CNVM, respectivele actiuni ar putea fi valorificate imediat, astfel ca in buzunarele investitorilor ar mai putea intra o suma destul de consistenta, evaluata la peste 395,247 miliarde de lei.
Vintu & comp. – beneficiarii manevrelor din FNI
Asa cum mentionam la inceput, una dintre principalele cauze care a determinat intrarea FNI in incapacitate de plata a constituit-o diminuarea numarului unitatilor de fond aflate in circulatie si, implicit, cresterea nereala a valorii unitatii de fond. In acest sens, expertiza mentioneaza faptul ca acest aspect care a survenit ca urmare a faptului ca distribuitorul unitatilor de fond, Gelsor SA – entitate controlata de Sorin Ovidiu Vintu, nu si-a indeplinit obligatiile contractului incheiat la 21.08.1995 cu SOV Invest. Legat de acest aspect, desi nu s-a pronuntat in privinta responsabilitatii celor care au produs pagube investitorilor, expertiza a consemnat urmatoarele: -In urma reevaluarii actiunilor din portofoliul FNI, valoarea activelor Fondului s-a majorat in mod nejustificat cu 1.453.521.844.546 lei. Cu aceasta suma s-a majorat, in mod nereal, valoarea unitatii de fond FNI, in raport de care s-au efectuat rascumpararile pana la caderea Fondului (24.05.2000), ceea ce atesta faptul ca aceasta suma a fost transferata si incasata in plus, in mod necuvenit, de investitorii care au efectuat rascumparari, operatiune prin care s-a produs o paguba pentru Fond, de aceeasi valoare-. Pornind insa de la ideea ca valoarea unitatii de fond a fost -gonflata- de cerberii SOV Invest aruncati in fata de Vintu, dar si de la precizarea ca in FNI au existat trei categorii distincte de investitori, ne permitem sa insistam pe subliniarea expertizei contrabile, si anume -aceasta suma a fost transferata si incasata in plus, in mod necuvenit, de investitorii care au efectuat rascumparari-. Insa cine a -gonflat- valoarea unitatii de fond si care a fost scopul principal al unei asemenea manevre?
Dupa cum deja se cunoaste, mistificarea valorii unitatii de fond, reclama agresiva (inclusiv utilizarea siglei CEC) gandita pentru atragerea de cati mai multi investitori, precum si atragerea in jocul piramidal FNI a unor institutii de stat care sa-i ofere acestuia o bruma de credibilitate (CEC, Banca Agricola) au avut un singur scop, bine determinat, inca de la momentul infiintarii FNI, dupa cum a declarat chiar Ioana Maria Vlas in fata anchetatorilor: realizarea unei surse de finantare, cu cost zero, pentru companiile din Grupul Gelsor (fondate si controlate de catre fostul infractor de drept comun, Sorin Ovidiu Vintu). Asa se face ca daca coroboram declaratiile Mariei Vlas cu ceea ce s-a pretrecut in FNI, respectiv persoanele fizice si juridice care au realizat profituri uriase din rostogolirea sumelor provenite de la investitorii de buna credinta, observam un singur lucru: companiile din Grupul Gelsor, precum si persoanele interpuse lui SOV (a se vedea doar manevra proivind grupul de opt -investitori- intrati in FNI – multi dintre ei angajati SOV Invest, in scopul asigurarii acestuia de lichiditati necesare infiintarii Bancii de Investitii si Dezvlotare) au fost cei mai mari beneficiari ai sumelor retrase -legal- din Fond (n.r. – a se observa inclusiv identitatea companiilor prin care s-a reciclat suma de 101.150.411.487 alocata drept publicitate pentru FNI).
Afacere a la SOV: rascumparari pe baza de cumparari scriptice
Ca a fost asa, o subliniaza chiar expertiza contabila in dosarul FNI, care ofera un exemplu elocvent de jaf, care a cauzat Fondului o paguba de peste 137 de miliarde de lei – suma care, in final, a ajuns in buzunarele lui Sorin Ovidiu Vintu. -La 10.12.1999, in fisa analitica (extrasul de cont) (fila 362,Vol.17) al carnetului de investitor 40.102.000486.0 emis pe numele inc. Popa R. Nicolae au fost subscrise 1.758.461 unitati de fond in valoare totala de 162.289.348.646 lei (pozitiile 91-123), din care un numar de 1.683.498 unitati de fond, in valoare totala de 112.289.316.546 lei (pozitiile 98-123), nu se regasesc ca fiind incasate prin jurnalul operatiunilor zilnice, nici in numerar (fisa analitica -Casa in lei-) si nici prin virament (fisa analitica -Cont curent in lei-). Deoarece unitatile de fond din acest carnet de investitor au fost rascumparate in totalitate, rezulta ca in gestiunea FNI s-a produs o paguba de aceeasi valoare, la care se adauga si diferenta rezultata din cresterea valorii unitatii de fond (15.000 lei/u.f.), in suma totala de 137.403.330.106 lei-, subliniaza expertiza contabila, care, fara a face comentarii legate de -responsabilitatea pentru aceasta paguba-, subliniaza ca aceasta -revine operatorului care a inregistrat aceste operatiuni in cererile de subscriere ale investitorului inc. Popa R. Nicolae, fara incasarea prealabila a sumelor respective, daca nu se constata ca acestea au fost executate din dispozitia beneficiarului mandatat al sumei, care avea si functia de director de operatiuni in cadrul SOV INVEST SA-. Sa fi fost oare posibil ca un operator sa manevreze de capul sau datele FNI? Si de ce, din -intamplare-, doar pe carnetul de investitor al interpusului lui Vintu s-a -gresit-? Iata doar cateva intrebari cu un raspuns previzibil! Sa speram insa ca si autoritatile vor ajunge la acelasi raspuns, atata vreme cat adevarul este unul singur: Vintu a profitat de FNI!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















