UDMR si-a adjudecat, ieri, victoria finala in Senat in privinta Legii Pruteanu, referitoare la protectia limbii romane. Amendamentul Uniunii la articolul 2, alineatul 3, reintrodus in dezbaterea plenului sub forma de raport suplimentar al Comisiei de cultura, a primit, in sfarsit, girul Camerei Superioare, dupa ce fusese amanat in mai multe randuri. Textul in cauza prevede exceptarea de la obligativitatea traducerii in limba romana a emisiunilor radio si a celor de televiziune difuzate in direct, precum si a programelor TV cu caracter religios, etnografic si de divertisment care nu sunt difuzate in direct pe posturile regionale si locale in limbile minoritatilor nationale. Cel mai fervent opozant al alineatului cu pricina a fost, si de aceasta data, senatorul PSD Adrian Paunescu, care a catalogat respectiva reglementare drept -antiromaneasca-. De altfel, Paunescu nu a contestat textul in discutie numai pe fond, ci si modul in care a fost introdus pe ordinea de zi a Plenului. La unison cu senatorii PRM, el a invocat o incalcare a Regulamentului Camerei Superioare, prin propunerea unui amendament in plen. Paunescu a cerut sa fie supus dezbaterii raportul intocmit de Comisia de cultura in data de 19 septembrie, varianta in care amendamentul Uniunii nu figura. Paunescu a fost contrazis chiar de colegii sai de partid Grigore Zanc si Alexandru Athanasiu, care au fost de parere ca procedura este perfect regulamentara.
Sistemul de vot la patru maini functioneaza din nou
Fisa in care a fost transcris votul electronic al senatorilor demonstreaza ca masinaria de vot -la patru maini- a fost pusa in functiune si in cazul Legii Pruteanu. Astfel, cu toate ca nu fusesera prezenti in sala in momentul exprimarii optiunilor, voturile senatorilor PSD Nicolae Vacaroiu, Doru Ioan Taracila, Sorin Oprescu si Serban Bradisteanu erau inregistrate, fara nici o problema, in fisa. In final, amendamentul UDMR a beneficiat de 63 de voturi -pentru-, 34 -impotriva- si patru abtineri. Scorul inregistrat la votul final pe lege a fost de 63 -pro-, 35 -contra- si sapte -abtineri-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















