Deputatul liberal Ioan Ghise a spus ca intentioneaza sa propuna incheierea unui acord politic pentru -servirea interesului national-. Acordul ar urma sa slujeasca drept fundament al actiunilor de guvernare pe o perioada de 15-20 de ani si ar trebui sa fie semnat de partidele parlamentare, de principalele forte politice extraparlamentare, de reprezentanti ai societatii civile, ai principalelor uniuni sindicale, ai patronatelor, cultelor si mass-media. Prin acest acord, care ar urma sa fie girat de presedintele tarii, fortele politice semnatare vor conveni, pe o perioada mai lunga de timp, pe un set minimal de principii si valori, care -sa fundamenteze principalele obiective strategice nationale si care sa fie aplicate indiferent de succesiunile la guvernare ale diferitelor forte politice-. Liberalul Ioan Ghise este de parere ca domenii fundamentale ale statului de drept cum ar fi sanatatea, justitia, apararea nationala si ordinea publica, invatamantul si cercetarea stiintifica, administratia de stat centrala si locala merita sa constituie domenii prioritare in privinta obiectivelor strategice nationale, astfel ca -asupra lor sa se evite luptele politice neprincipiale si neconstructive-. De asemenea, acordul ar putea stabili mai precis minimul necesar pe care il accepta toti ca ar reprezenta interesul strategic national, -explicit definit si responsabil asumat- pentru urmatorii 10-15 ani. Deputatul liberal a comentat ca -nu este neaparata nevoie de acordul conducerii PNL- pentru promovarea unei astfel de initiative.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















