
Companiile din subordinea Ministerului Economiei, monitorizate în cadrul acordului cu FMI, și-au atins „în cea mai mare parte“ țintele financiare pentru primul trimestru din 2011, a anunțat miercuri Ministerul Economiei, în urma unei întâlniri cu o delegație FMI, BM și CE.
„În cadrul întâlnirii s-a concluzionat că țintele financiare pe primul trimestru al acestui an au fost atinse în cea mai mare parte de către companiile monitorizate, existând premise ca rezultatele să fie pozitive în continuare“, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA).
În cadrul discuțiilor a fost abordat stadiul reformelor economice demarate de Guvern și cel al programelor de restructurare din companiile monitorizate aflate în subordinea MECMA.
Totodată, au fost purtate discuții despre situația înființării celor două companii energetice naționale. În urma negocierilor cu FMI pentru încheierea unui nou acord, lista companiilor monitorizate a fost extinsă prin includerea altor nouă societăți, respectiv Poșta Română, Tarom, Complexul Energetic Turceni, Filiala de Întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv“, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Națională a Lignitului Oltenia, precum și societățile Intervenții Feroviare și Telecomunicații CFR.
Pe listă au fost menținute Compania Națională de Căi Ferate CFR, CFR Călători, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Compania Națională a Huilei, Termoelectrica, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale București și Societatea Comercială Electrificare CFR, fiind însă scoasă Administrația Națională a îmbunătățirilor Funciare (ANIF).
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat la finele lunii martie că arieratele statului la nivel central au fost aproape eliminate, iar la nivel local legislația permite un control mai bun, astfel că în viitorul acord atenția va fi orientată spre datoriile companiilor de stat, care sunt o problemă serioasă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















