
Euro va fi în continuare principala monedă în care se vor acorda creditele ipotecare, finanțările în valută reprezentând în prezent circa 90% din soldul împrumuturilor, de patru miliarde de euro la sfârșitul anului trecut.
Apetitul pentru euro este stimulat de faptul că resursele pe termen lung în monedă locală nu sunt atât de mari și legislația în vigoare nu este cea mai potrivită pentru securizarea creditelor, care ar elibera noi fonduri în lei, a declarat Mădălina Teodorescu, de la Raiffeisen Bank.
Potrivit bancherilor, creditele ipotecare vor reprezenta principala destinație a împrumuturilor pentru populație, soldul urmând să atingă opt miliarde de euro în 2008.
Una dintre problemele ridicate de bancheri este reprezentată de legislația privind creditul ipotecar. Astfel, Rozaura Stănescu, șeful direcției Dezvoltare Produse, Strategie și Marketing din BRD, a arătat că băncile nu pot înregistra o ipotecă pentru un client care se angajează să cumpere un apartament într-un complex rezidențial neconstruit încă. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Mugur Șteț, a explicat că diferențele de legislație nu permit băncilor din țările europene să utilizeze pașaportul unic pentru a acorda credite ipotecare în România.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















