Home Sănătate Nicolăescu introduce un proiect respins anul trecut

Nicolăescu introduce un proiect respins anul trecut

DISTRIBUIŢI

În luna august a anului trecut, ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu, venea cu o idee care a stârnit indignare în lumea medicală. Acesta propunea ca salariile de bază ale medicilor să crească dacă medicul face performanță și să scadă cu 50 la sută dacă nu face performanță.
Evident, proiectul, discutat public în luna septembrie, a fost respins. Se pare însă că ministrul nostru a rămas în pană de idei și începe să le reia pe cele mai vechi. Așa că a venit din nou cu propunerea remunerării doctorilor în funcție de performanțe, doar că ceva mai cosmetizată. Astfel, Nicolăescu a precizat că vor fi acordate sporuri pentru condiții de muncă ajustate în funcție de condițiile concrete de desfășurare a activității, de solicitarea fizică și psihică a personalului încadrat, precum și de patologia internată și tratată, iar plata medicilor va fi realizată pe criterii de performanță. Ce uită să menționeze ministrul nostru este cine va stabili dacă medicii și-au îndeplinit aceste criterii. Managerii de spital? Se vor încuraja astfel relațiile de prietenie? Și un alt lucru pe care se pare că-l uită ministrul este că performanța aparține unei echipe, nu unei singure persoane. Iar dacă ministrul se mai gândește că îi va pedepsi pe medicii care nu vor face performanță prin scăderea salariilor, menționăm că nu este posibil deoarece există un Cod al Muncii. Numai faptele grave de ordin administrativ pot duce la penalizarea salariatului.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.