Europarlamentul maghiar Szegedi Csanad, membru al partidului de extremă dreaptă Jobbik, a decis deschiderea unui al doilea cabinet în România. După ce în urmă cu circa un an de zile, acesta a deschis un astfel de birou la Târgu-Mureș, Csanad și-a mai înființat un astfel de punct de lucru teritorial în Satu Mare. Extremistul maghiar a declarat jurnaliștilor prezenți la inaugurare că susține autodeterminarea maghiarilor din secuime și din zona Partium. „Dacă ne uităm la procentajul locuitorilor maghiari din Transilvania putem observa că trăiește o majoritate, cam 700.000 de oameni în secuime și un mare procentaj în Partium, aici în zona Crișanei și în Satu Mare. De aceea am deschis primul birou în Tårgu Mureș și al doilea în Satu Mare. Zona sătmăreană este o zonă pașnică, deci mișcarea Jobbik vrea să conserve această armonie interetnică, dar totodată susține și autodeterminarea maghiarilor din zonă și drepturile lor în cadrul Uniunii Europene“, a spus Szegedi. Un o zi înainte, vineri, mai multe sute de militanți din cadrul a două miliții de extremă-dreaptă, „Pentru un viitor mai bun“ și „Forțele apărării“, apropiate partidului Jobbik, au demonstrat la Budapesta, arzând un drapel israelian.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















