Home Politic Federatia Internationala a Transportatorilor face lobby pe langa presedinte pentru a bloca...

Federatia Internationala a Transportatorilor face lobby pe langa presedinte pentru a bloca noul Cod al muncii.

DISTRIBUIŢI

Solidarizandu-se cu muncitorii romani care au iesit in strada pentru a protesta fata de intentia guvernului de a modifica Codul muncii, liderii

Federatiei Internationale a Transportatorilor i-au trimis presedintelui Basescu o scrisoare prin care ii solicita sa intervina ca mediator pentru a bloca initiativa Palatului Victoria. In documentul adresat fostului ministru al transportului, acum presedinte al Romaniei, secretarul general ITF, David Cockroft, sustine ca propunerile Cabinetului Tariceanu de modificare a legii care reglementeaza raporturile de munca dintre angajati si patronat sunt antidemocratice. -Ele reprezinta o amenintare serioasa in ceea ce priveste dialogul social intr-o societate democratica si drepturile prevazute de Constitutia Romaniei. Dincolo de asta, amendamentele guvernului reprezinta o tentativa clara de a slabi miscarea sindicala-, se arata in documentul transmis presedintiei. David Cockroft ii aminteste lui Traian Basescu de faptul ca dreptul la negocierea colectiva a contractelor de munca este unul dintre drepturile esentiale obtinute de miscarea sindicala, alaturi de dreptul la libera asociere. Demersul Federatiei Internationale a Transportatorilor de a scrie sefului statului roman survine dupa ce aproape 10.000 de muncitori au protestat in tara fata de intentia guvernantilor de a amenda Codul muncii, proiectul fiind deocamdata blocat. Printre protestatari s-au aflat si membrii organizatiilor sindicale din domeniul transporturilor afiliate la IFT, respectiv Uniunea Sindicatelor Libere Metrou si Aviatie Civila. Potrivit propunerilor guvernamentale, ar urma sa fie eliminate negocierea colectiva a contractelor de munca si prevederile referitoare la limitarea saptamanii de lucru la 48 de ore.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.