Home Economic-Financiar Producatorii si procesatorii din agricultura vor preturi minime garante pe produs

Producatorii si procesatorii din agricultura vor preturi minime garante pe produs

DISTRIBUIŢI

Reprezentanti ai producatorilor, procesatorilor, furnizorilor de imputuri pentru agricultura si ai Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor (MAAP) s-au intalnit ieri pentru a discuta modalitatile de valorificare a produselor ce urmeaza sa fie obtinute in aceasta toamna si a celor de anul viitor. Constantin Arseni, director general in MAAP, declara ca se incearca punerea de acord a organizatiilor patronale asupra unor politici de infiintare a culturilor. Astfel, se are in vedere incheierea de precontracte intre producatori si procesatori, prin care acestia din urma sa achite un avans si sa ofere un pret minim de achizitie pentru producatori. Procesatorii solicita insa controale drastice de respectare a contractelor la producatori, pentru ca s-au confruntat cu situatii in care au contractat anumite cantitati, iar producatorii au preferat sa vanda la export. -Trebuie controlati cei care beneficiaza de subventii, cum respecta contractele, iar cei care nu le respecta, sa nu mai beneficieze de astfel de facilitati-, declara Viorel Zichil, presedintele patronatului din industria uleiului.

Aurel Popescu, presedintele patronatului din morarit si panificatie Rompan, afirma ca productia mare de grau din acest an asigura fara probleme necesarul pana la noua recolta. -In prezent, graul se achizitioneaza cu 2.700 -2.800 de lei/kg, dar cand va incepe cumpararea de grau din silozuri, care costa mai mult din cauza cheltuielilor de depozitare, se va inregistra si o crestere a pretului la paine. Speram ca acest lucru sa nu se intample mai devreme de 1 ianuarie. Noi am mai incercat in urma cu doi ani sa incheiem precontracte cu producatorii de grau, dar sistemul nu a functionat. De data aceasta poate ca lucrurile vor merge mai bine-, spune presedintele Rompan. Pentru punerea in practica a acestor politici, Parlamentul va trebui sa adopte cat mai repede unele acte normative, cum este spre exemplu Legea asigurarilor agricole.

Reprezentantii tuturor organizatiilor sustin introducerea de anul viitor a unor preturi minime garantate pentru produse care sa acopere cheltuielile producatorilor si sa le asigure si un profit minim. Rolul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei va fi acela de mediator intre producatori si procesatori. -Este pentru prima data cand se incearca stabilirea unor politici comune care sa reglementeze pietele-, spune Constantin Arseni. Printre produsele pe care vor beneficia de subventii incepand de anul viitor se numara, pe langa grau, si sfecla-de-zahar, soia, floarea soarelui, inul si canepa.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.