Home Social Protectia Copilului finanteaza proiectele private in domeniu

Protectia Copilului finanteaza proiectele private in domeniu

DISTRIBUIŢI

Asociatiile si fundatiile private cu personalitate juridica care sunt persoane juridice romane de drept privat, fara scop patrimonial, constituite potrivit legii, pot primi de la Autoritatea pentru Protectia Copilului si Adoptie sumele necesare finantarii proiectelor privind acordarea de servicii de asistenta sociala in beneficiul copiilor aflati in sistemul de protectie din subordinea consiliilor judetene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

Aceste organisme trebuie sa prezinte garantii de solvabilitate financiara si sa desfasoare de cel putin un an activitati in domeniul protectiei copilului.

Pot beneficia de finantarea in aceleasi conditii si filialele din Romania ale organizatiilor internationale sau formele asociative constituite din organizatii care indeplinesc conditiile deja precizate.

Proiectele propuse de organismele private autorizate, denumite in continuare OPA, pot fi selectate daca indeplinesc conditiile stabilite in instructiunile de intocmire a ofertei.

Documentatia de participare la etapa de calificare va contine in mod obligatoriu o scrisoare de interes, statutul organizatiei, documentul doveditor al personalitatii juridice, autorizatia pentru desfasurarea de activitati in domeniul drepturilor copilului, formularele completate, cuprinse in instructiunile puse la dispozitie de ANPCA precum si alte acte solicitate, care dovedesc capacitatea materiala si financiara necesara derularii proiectelor.

Departajarea OPA candidate in vederea acordarii finantarii pentru proiectele depuse si negocierea ofertelor se realizeaza de catre comisii de evaluare si selectare, denumite in continuare comisii, constituite la nivelul Autoritatii.

Componenta nominala si modul de organizare si functionare a comisiilor se stabilesc prin ordin al secretarului de stat al Autoritatii, in functie de specificul fiecarui program de interes national.

Negocierea contractelor este competitiva

OPA calificate participa la negocierea contractelor si a caietelor de sarcini pentru derularea proiectelor pentru care si-au exprimat interesul si au dovedit capacitate de executie.

Forma de negociere este cea competitiva, cu exceptia cazului in care exista un singur candidat calificat, situatie in care negocierea va fi directa.

In conformitate cu rezultatele negocierii, ANPCA va invita OPA calificate ca in termen de maximum 30 de zile de la data finalizarii negocierii sa depuna oferte tehnice si financiare in vederea atribuirii contractului; documentele necesare pentru intocmirea ofertei vor fi puse la dispozitie de ANPCA in conditiile mentionate.

Ofertele depuse de OPA vor fi analizate de comisie in termen de cel mult 15 zile de la expirarea termenului de depunere.

Finantarea se va face in transe

In baza hotararii inaintate de comisie, acordarea finantarii proiectelor se face pe baza de contract incheiat intre ANPCA, in calitate de finantator, si directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului sau, dupa caz, primarii unitatilor administrativ-teritoriale, in calitate de beneficiar, si OPA, in calitate de prestator.

Virarea sumelor prevazute in contractul de finantare incheiat se va face in transe, la cererea OPA, dupa prezentarea rapoartelor prevazute in contract. Prima transa se inainteaza in termen de 30 de zile de la inceperea prestarii serviciilor de catre OPA, cu exceptia cazurilor in care, conform legii, se pot acorda avansuri, mentionandu-se aceasta in contract.

Sumele utilizate cu incalcarea prevederilor contractuale privind destinatia lor vor fi urmarite in sarcina persoanelor responsabile.

Finantarea acordata pentru derularea proiectelor se sisteaza in cazul in care ANPCA constata ca sumele alocate nu au fost utilizate conform clauzelor prevazute in contractele incheiate.

Eventualele contestatii se primesc in maximum sapte zile de la data la care ofertantul a luat cunostinta de continutul documentului contestat. ANPCA va solutiona contestatiile in maximum 10 zile de la data primirii contestatiei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.