Home Social Angajatii de la Petrolsub au dat in judecata conducerea societatii

Angajatii de la Petrolsub au dat in judecata conducerea societatii

DISTRIBUIŢI

Din cauza situatiei dezastroase si incerte in care se gasesc, angajatii rafinariei Petrolsub SA Suplacu de Barcau au dat in judecata conducerea societatii pentru ca nu si-au primit drepturile salariale de mai bine de patru luni.

Ieri, Gheorghe Zmole, liderul de sindicat, spunea: -Noi, angajatii rafinariei, i-am actionat in instanta pentru ca nu ne-au dat salariile, primele de vacanta, compensarile financiare de anul trecut, tichetele de masa si echipamentele de protectie prevazute in contractul de munca-.

In aceasta situatie se afla 397 de persoane care cer sa fie concediate, pentru a beneficia macar de ajutorul de somaj. Datoriile salariale ale societatii se cifreaza la peste trei miliarde de lei. In incercarea de a dezamorsa situatia exploziva, liderul de sindicat s-a intalnit, in 22 martie, cu ministrul Gheorghe Barbu, pentru a discuta problemele aparute in ultimele luni, dar fara rezultat. -Mi-a spus ca trebuie sa am relatii la PNL ca sa pot sa-mi rezolv problema deoarece nu e de competenta Ministerului Muncii-, a mai spus Zmole.

Pentru gasirea cat mai rapida a unei solutii sindicalistii au cerut interventia PNA Oradea, care a verificat, timp de trei zile, la sediul societatii, actele din perioada 1996-2001, cand s-au acumulat cele mai mari datorii, cercetarile fiind in curs de desfasurare.

Angajatii incearca de zile sa gaseasca pe cineva din conducerea societatii care sa le semneze actele de concediere pentru a-si incasa ajutorul de somaj. Cu credite neachitate, somatii si fara o bucata de paine, cei 397 de oameni au apelat, saptamana trecuta, la mila prefectului Ilie Bolojan (PNL), care insa nu a reusit sa dea de actionari.

Desi rafinaria nu mai functioneaza, angajatii continua totusi sa se prezinte la serviciu. -Noi ne indeplinim datoriile contractuale pentru a nu ni se putea reprosa nimic. Probabil de maine nu vom mai putea merge deoarece nu mai avem combustibil pentru autobuze-, declara Gheorghe Zmole.

In lipsa organelor de conducere care sa semneze concedierile, exista si posibilitatea ca Finantele sa ceara intrarea in faliment a rafinariei din cauza datoriilor bugetare.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.