Home Economic-Financiar Taxare inversă la cereale și plante tehnice, de la 1 iunie

Taxare inversă la cereale și plante tehnice, de la 1 iunie

DISTRIBUIŢI

Taxarea inversă la cereale și plante tehnice se va aplica începånd cu data de 1 iunie pentru o perioadă de aproape doi ani, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Finanțelor Publice a anunțat în vara lui 2010 că a solicitat o derogare de la CE privind aplicarea TVA prin taxarea inversă pentru livrările de bunuri din interiorul țării la cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, påine și produse de panificație.
După refuzul Comisiei, Romånia a transmis forului european, în luna decembrie a anului trecut, o scrisoare în care restrånge sfera produselor pentru care solicită derogare de la regimul normal de taxare la cereale și plante tehnice, respectiv porumb, gråu, orz, orzoaică, secară, soia, rapiță, floarea soarelui și sfeclă de zahăr. Solicitarea se referea la o derogare pe doi ani de la principiul aplicării TVA în comerțul cu cereale. Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Dan Lazăr declara în ianuarie că Romånia a făcut acest demers la CE nu numai pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, ci și ca răspuns la solicitările repetate venite din partea mediului de afaceri. Ca răspuns, Direcția Generală de Taxare și Uniune Vamală din cadrul Comisiei Europene (DG Taxud) a aprobat, la jumătatea lunii ianuarie, solicitarea României privind taxarea inversă la cereale, măsură care a fost avizată la începutul lunii mai și de către Consiliul UE. În nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență se arată că, potrivit angajamentelor asumate de România în contextul procedurilor aferente obținerii autorizării pentru aplicarea acestei măsuri, taxarea inversă pentru livrarea bunurilor din categoria cerealelor și a plantelor tehnice se aplică pe o perioadă de doi ani de la data intrării în vigoare a acesteia, mai exact până la data de 31 martie 2013 inclusiv.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.