Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Constantin Ostaficiuc, se află în conflict de interese din punctul de vedere al Agenției Naționale de Integritate (ANI), după ce ar fi aprobat concesionarea unei parcele de teren către o firmă a familiei și apoi scutirea firmei de la plata redevenței.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat, ieri, că s-a autosesizat, în 11 ianuarie, în cazul lui Ostaficiuc.
Într-o primă fază, inspectorii de integritate au constatat că soția acestuia, Lucia Valentina Ostaficiuc, precum și fiica lor, Diana Ornella Andreescu, fostă Ostaficiuc, dețin o firmă, Ornella Design SRL, care „a avut relații contractuale“ cu Muzeul de Artă Timișoara, instituție publică aflată sub autoritatea Consiliului Județean Timiș, începånd din 13 octombrie 2010, dată la care s-a încheiat, pe o perioadă nelimitată, un contract de furnizare „avånd ca obiect servicii de tipărire pe baza comenzilor ferme ale autorității contractante“.
Inspectorul de integritate a considerat însă că Ostaficiuc se află în conflict de interese întrucåt a semnat personal un raport întocmit de o comisie de evaluare cu privire la concesionarea, prin negociere directă, a unui teren din Parcul Tehnologic și Industrial Timișoara către Ornella Design SRL.
Mai mult, Ostaficiuc a semnat, cåteva luni mai tårziu, un raport prin care erau modificate prevederile inițiale ale contractului, dar și o convenție prin care firmei familiei sale îi erau oferite o serie de facilități, între care chiar scutirea de la plata redevenței pentru mai bine de un an și jumătate.
ANI anunță însă că a cerut deja anularea contractelor încheiate „cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese“.
Ostaficiuc, în prezent la al doilea mandat la conducerea CJ Timiș, își poate pierde funcția și poate primi interdicția de a mai ocupa un post de demnitate publică pentru trei ani de la momentul la care decizia ANI ar rămåne definitivă.
Ea poate fi însă contestată în termen de 15 zile de la data la care a fost primită de cel vizat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















