
Guvernul Tăriceanu mai trântește o posibilă povară pe umerii succesorilor. Românii care au depus bani la CEC până în anul 1992 pentru achiziția de autoturisme trebuie să aștepte alte luni bune. Cererile pot fi depuse din 3 martie, banii se dau însă după 21 decembrie. Vosganian spune că fondurile nu sunt o problemă (parcă și de pensii zicea la fel), sumele cuvenite fiind asigurate printr-o emisiune de titluri de stat de 760 milioane de lei. Unde sunt ei numai ministrul știe, pentru că, dacă ar fi în conturile care trebuie, ar fi acordați imediat ce o persoană își clarifică situația. Probabil că până la iarnă vor fi folosiți pentru alte cârpeli bugetare, iar viitorul Executiv va trebui să repare oalele sparte.
Românii care au depus bani la CEC până în anul 1992 pentru achiziția de autoturisme își vor primi banii abia la sfârșitul lui 2008, începutul lui 2009. Adică într-un moment în care actualii guvernanți vor fi deja istorie.
Deși cererile pentru despăgubiri se pot depune la ghișeele CEC începând cu data de 3 martie, iar ministrul economiei și finanțelor spune că banii nu sunt o problemă, despăgubirile nu vor fi primite decât după data de 21 decembrie. Asta chiar dacă prin modificările aduse legii s-a extins categoria celor ce pot solicita despăgubiri, și deci sumele ce vor trebui date sunt greu de estimat.
Ministrul a explicat că banii sunt asigurați printr-o emisiune de titluri de stat, despre care doar el știe. Deși inițial titlurile de stat pentru despăgubiri urmau să fie emise în două tranșe, prima în 21 decembrie 2007, iar a doua în 21 ianuarie 2008, ambele tranșe, în sumă de 760 de milioane de lei, au fost incluse în execuția bugetară din 2007. "Aceste emisiuni de titluri se consideră cheltuieli în anul emiterii și nu vor periclita situația bugetului de stat în 2008. Este vorba de circa 200 de milioane de euro, adică 0,2% din deficitul bugetului general consolidat din 2007", a declarat Vosganian.
Pentru a obține sumele cuvenite, titularii depunerilor se vor prezenta la ghișeele celei mai vechi instituții bancare românești cu "cecurile cu limită de sumă" și actul de identitate în original. Odată verificate actele, banca eliberează o confirmare care va stipula cine este persoana care a depus banii și cea care va ridica banii. Totodată, despăgubiții pot opta pentru transferul automat al sumelor, respectiv constituirea unui cont privilegiu, a unui cont de depozit sau a unui cont curent. Persoanele care vor opta să retragă banii în numerar vor fi comisionați cu 0,5%.
Mulți dintre cei care au depus bani pentru autoturisme sunt deja în vârstă, în arhivele CEC existând astfel de depozite și din 1966. "Personal, cred că circa 30% nu mai sunt în situația de a veni personal și vor fi reprezentați", a declarat președintele CEC, Radu Grațian Ghețea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















