Ford va trebui să înapoieze aproape 27 de milioane de euro, sumă ce reprezintă ajutorul de stat primit din partea autorităților române în procesul de privatizare a companiei Automobile Craiova. Decizia urmează să fie luată mâine, la reuniunea săptămânală a Comisiei Europene, au declarat surse oficiale europene, citate de RFI. "Asta înseamnă că va crește prețul vânzării Automobile Craiova cu 26,9 milioane de euro. Nu credem că vor fi percepute dobânzi", au spus sursele europene. Acestea au adăugat însă că există semnale clare că Ford nu are intenția să se retragă din contract și să renunțe la Automobile Craiova, în ciuda deciziei Comisiei Europene.
Reprezentanții companiei americane au declarat că Ford este hotărâtă să investească la Craiova și că așteaptă cu optimism decizia Bruxelles-ului.
Președintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat că se așteaptă ca la începutul lunii aprilie contractul semnat de statul român cu Ford să intre în vigoare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















