Uniunea Europeană ar putea bloca plata unor noi tranșe din împrumutul alocat Greciei, dacă țara nu va oferi garanții că își poate plăti datoriile, a avertizat comisarul european de finanțe, Olli Rehn. Într-un interviu acordat „Der Spiegel“, Rehn s-a alăturat avertismentelor făcute de FMI săptămåna trecută, potrivit cărora ar putea bloca creditul, de teamă că Grecia nu își va putea achita datoriile. El a subliniat că totul depinde de decizia comună a FMI, Comisiei Europene și Băncii Centrale Europene și a atras atenția că situația este „foarte gravă“. Un raport de audit din partea celor trei instituții se pare că va arăta că Grecia nu a îndeplinit niciuna dintre condițiile de politică fiscală pentru primirea împrumutului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















