
Bursa a scăzut ușor și joi, cu 0,79%, pentru a doua zi consecutiv, trendul descendent resimțindu-se mai mult pe cele mai lichide zece acțiuni, care au pierdut 1,14%, dar și pe SIF-uri, acestea coborând cu 1,03%, într-o piață unde lichiditatea a fost cu 40% mai redusă decât miercuri.
În debutul zilei, SIF-urile au coborât cu 0,7%, după care au avut o ușoară tendință de creștere, cu 1,1%, peste cotația de închidere de miercuri. Ulterior, aceste titluri au revenit sub închiderea anterioară și nu au mai reușit să treacă pe verde. După un debut ascendent prețurile au început să coboare, iar la finele zilei erau cu 0,79% sub cele de miercuri.
Acțiunile celor mai lichide zece companii au deschis ziua la niveluri apropiate de cele din finalul ședinței anterioare, și au avut o creștere ușoară, de 0,69%, după primele 30 de minute de transfer. La închiderea ședinței, prețurile au fost cu 1,14% sub cele de miercuri. Investitorii au transferat acțiuni de 28,7 milioane lei (7,8 milioane euro), cu 40% mai puțin decât lichiditatea de miercuri, când a totalizat 47,9 milioane lei (13,1 milioane euro).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















