E un ritual de care vrem, nu vrem avem parte în fiecare an pe 3 martie, ziua când e sărbătorit întâiul fesenist al țării, Ion Iliescu. Și, de fiecare dată, Iliescu ne oferă, cu zâmbetul larg binecunoscut, rețeta longevității sale: cumpătare și un mod de viață sănătos. De-a lungul vremii s-au vehiculat multe istorii privind vivacitatea lui Iliescu: de la tratamente ancestrale chinezești până la schimbarea totală a sângelui(?!). Explicația este mult mai simplă și stă într-adevăr, așa cum spune și Iliescu, în genele sale, de nomenclaturist. Din fragedă tinerețe, Iliescu a fost antrenat să facă politică și, prin urmare, tovarășii i-au oferit tot confortul vieții de nomenclaturist comunist: mașină la scară, mâncare la ore fixe, totul "condimentat" cu ședințele de partid, care l-au călit în lupta politică cu dușmanul de clasă. Cu siguranță Iliescu nu a avut probleme cu căldura sau curentul și nici doamna Nina n-a fost nevoită să stea noaptea la coadă pentru a-i pregăti lui domn' Nelu un rasol de vită. Toate astea l-au conservat extrem de bine pe Ion Iliescu, care ieri a împlinit 78 de ani, dar a declarat că se simte cu două decenii mai tânăr. Sperăm ca tot genele să-l ajute să apuce verdictul magistraților în dosarele privind Revoluția și Mineriadele. Doar așa vor fi răzbunați tinerii care au murit pentru ca astăzi Iliescu să se laude cu genele sale!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















