
BCR va fi cea mai eficientă bancă din grupul Erste Bank după încheierea procesului de restructurare a instituției de credit, a declarat directorul general al grupului austriac, Andreas Treichl.
"Programul de reducere a numărului de angajați la 8.200 de persoane în sfârșitul anului 2008 se desfășoară cum am previzionat și nu văd în prezent niciun motiv pentru care ar trebui să existe întârzieri. BCR va fi cea mai eficientă bancă din grup", a afirmat Treichl. Numărul de angajați ai BCR a scăzut de la 11.091 de persoane în 2006 la 9.697 de persoane în 2007.
Costurile de restructurare ale BCR au fost de 28 milioane de euro în 2006, de 68 milioane de euro anul trecut, iar oficialii grupului estimează că vor totaliza circa 40 milioane de euro în 2008, valoarea totală ajungând astfel la 136 milioane de euro.
Profitul net al grupului BCR, după plata intereselor minoritare, a urcat anul trecut cu 22,3%, la 924,8 milioane lei (276,5 milioane euro), iar câștigul fără includerea costurilor de restructurare a crescut cu 42%, la 362,1 milioane euro. În același timp, activele totale ale grupului au crescut cu 33,5%, de la 47,43 miliarde lei (14,02 miliarde euro) în 2006, la 63,35 miliarde lei (17,56 miliarde euro) la finele anului trecut.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















