De mai multi ani autoritatile constantene se -lupta- sa debaraseze lacul Tabacariei de gunoaiele care plutesc de mult timp pe luciul apei, dar toate actiunile de acest gen au fost sortite esecului. Ultima, declansata in aceasta luna, s-a soldat tot cu un esec intrucat -surprizele- depozitate de ani buni in malul de pe fundul lacului i-au facut pe inspectorii de mediu din cadrul Primariei Constanta sa renunte.
Dupa ce autoritatile locale au luat hotararea sa fie curatate apele murdare ale lacului -Tabacarie-, s-a trecut si la fapte. Astfel, la scurt timp, apa din bazinul lacului a inceput sa fie evacuata treptat, insa inspectorii de la Serviciul de Mediu din cadrul Primariei Constanta au ramas consternati de -surpriza- nu tocmai placuta ce ii astepta in malul de pe fundul apei.
Odata ce apa lacului a inceput sa scada, au inceput sa iasa la lumina zilei si -piesele grele de muzeu- ce troneaza de ani buni pe fundul apei, cum ar fi o carcasa de tramvai, caroseriile unor autovehicole, vagoneti de tren si cateva sobe vechi din metal.
La vederea acestora, dar si a faptului ca scoaterea lor din bazinul lacului -Tabacarie- ar fi necesitat un cost prea mare, ce nu ar fi putut fi acoperit din fondul destinat amenajarii si ingrijirii parcurilor de pe raza municipiului Constanta, autoritatile locale au decis sa renunte la aceasta operatiune. Astfel, au dat drumul apei si astfel -muzeul gunoaielor- a fost din nou acoperit, iar din cauza vegetatiei abundente nu mai este vizibil cu ochiul liber.
Scoaterea vechiturilor – operatiune costisitoare
Pe lacul Tabacariei au plutit in anii trecuti o multime de gunoaie menajere, ambalaje si sticle azvarlite de localnici sau vizitatori, dar acum acestea au devenit doar amintire.
Cu toate acestea, gunoaiele plutitoare reprezinta doar -cireasa- de pe tort in comparatie cu -piesele grele- ale muzeului subacvatic la a caror conservare contribuie si calitatea apei reziduale care este deversata in lac si care tine la distanta orice curios.
In acest sens, directorul si urmaritorul programelor si proiectelor Serviciului de Mediu din cadrul Primariei Constanta, Merla Ani, a declarat ca -…nu a fost nici o actiune sau cel putin eu nu stiu de asa ceva. Mai multe informatii cu privire la parcul si lacul Tabacarie nu va pot oferi-.
Pe de alta parte, surse tot din cadrul primariei sustin ca -…o astfel de actiune a fost efectuata, insa ar fi costat prea mult scoaterea tuturor vechiturilor din bazinul lacului Tabacarie, asa ca a fost umplut cu apa si curatat doar la suprafata de gunoaie. Este adevarat ca exista pe fundul apei anumite obiecte metalice. Este si normal, intrucat inainte aici a functionat o groapa de gunoi ce deservea orasul Constanta, iar in momentul amenajarii lacului nu s-a luat in considerare varianta ca aceste obiecte sa fie inlaturate, ci doar s-a dat drumul la apa-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















