
În cadrul Campionatelor Europene de scrimă pentru cadeți de la Rovigo, Italia, sportivul român Matyas Szabo a câștigat marți seară medalia de argint în proba de sabie, fiind învins în finală de ungurul Nicolasz Illiasz cu scorul de 15-8. Antrenorul lotului național de cadeți, Iulian Bițucă, a declarat pentru Mediafax că este extrem de fericit că elevii săi și-au atins obiectivul propus la plecarea din țară, anume o medalie, dar are mari speranțe și în alte performanțe de acest gen. "Ne-am atins deja obiectivul, dar eu vreau să cred că vom mai lua o medalie", a precizat tehnicianul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















