
Atacantul naționalei României și al Fiorentinei, Adrian Mutu, accidentat în urmă cu două săptămâni, a declarat pentru site-ul violanews.com, la finalul partidei cu formația AC Siena, că urmărește jocul echipei sale de pe margine și că este din ce în ce mai convins că echipa AC Fiorentina l-a făcut mare pe el și nu invers.
"Îmi doresc foarte mult să revin pe teren. Sper că s-a văzut foarte clar că Fiorentina l-a făcut mare pe Mutu și nu invers. Băieții au făcut jocuri fantastice cu Juventus și Everton. Cred că am demonstrat că suntem o echipă foarte bună chiar și atunci când avem jucători accidentați. Nu vă pot ascunde faptul că am o mare dorință de revenire", au fost cuvintele lui Mutu cu privire la eșecul formației sale în fața celor de la Siena.
Echipa atacantului român, AC Fiorentina, a fost învinsă, duminică, în etapa a XXVII-a a campionatului Italiei, de Siena, cu scorul de 1-0, înfrângere care, coroborată cu victoria principalei rivale la locurile de Liga Campionilor, AC Milan, a îndepărtat formația viola de obiectivul propus.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















