
Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că gruparea bănățeană Poli Știința Timișoara este una mai de temut în cadrul luptei din fruntea clasamentului decât echipele din Capitală.
"Dintre Steaua și Rapid, cel mai mult mă tem de Timișoara. Poli a avut o prestație excepțională cu echipele din față, asta e realitatea. Ne-au bătut și pe noi, și pe Rapid, și pe Steaua. Să vedem ce face cu Dinamo", a spus Andone.
Antrenorul clujenilor nu consideră deloc liniștitoare diferența înscrisă acum în ierarhia Ligii I între liderul CFR și urmăritoarele Steaua și Rapid. "Opt puncte nu sunt multe. Avem trei meciuri într-o săptămână, sunt nouă puncte în joc. Celelalte echipe pot face nouă puncte, noi niciunul, și suntem sub ele", a completat oficialul echipei ardelene.
CFR Cluj se va deplasa sâmbătă pe terenul formației Ceahlăul Piatra Neamț în vederea menținerii decalajului de opt puncte ce-i conferă statutul de lider incontestabil.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















