Cele opt societati, ramase, potrivit protocolului PSAL, sa-si incheie programul de privatizare pana la sfarsitul anului, se afla acum in ultima faza a negocierilor. Trei au incheiat deja contracte de preluare (Argesana Pitesti, Rotec Buzau, Elsid Titu), iar pentru celelalte – Tehnofrig Cluj-Napoca, Sinter Ref Azuga, Viromet Victoria, Romtensid Timisoara, Cord Buzau si Optica Timisoara – -exista deja oferte de cumparare-, afirma surse din cadrul Autoritatii pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS). Astfel ca -este posibil sa fie privatizate, pana la sfarsitul anului, cinci dintre aceste societati-, discutiile ce se poarta in aceste zile fiind -destul de inaintate-. Pentru a se incadra in ritmul impus de programul prevazut in PSAL, APAPS incearca sa accelereze procesul de privatizare. Primele rezultate se vor prezenta astazi, cand cele trei societati amintite semneaza actele prin care se transfera in sectorul particular.
Salariatii au castigat lupta pentru Argesana
Apreciata ca una dintre cele mai moderne fabrici de stofe si tesaturi fine din tara, Argesana Pitesti isi incheie astazi cu brio procesul de privatizare: pachetul de actiuni detinut de APAPS este preluat integral de catre salariatii reuniti in PAS. -Reusind sa stabileasca o buna colaborare cu sindicatele, conducerea societatii a convins salariatii sa cumpere actiunile firmei la care lucreaza, astfel ca am castigat lupta cu ceilalti cinci ofertanti-, ne-au declarat surse din cadrul companiei. Argesana exporta, in prezent, peste 80% din totalul productiei.
Rotec, preluata de un SRL
Societatea buzoiana National Instal Construct SRL a cumparat 73,5% din actiunile SC Rotec SA Buzau (detinute de APAPS), ne-a declarat directorul general al Rotec. El a precizat ca, in urma preluarii, -nu se vor face reduceri de personal, ci doar cateva eliberari pe cale naturala (transferuri, detasari, iesiri la pensie etc.)-, pentru viitorul apropiat fiind prevazut -un program de investitii destul de bogat-. Compania -exporta, in prezent, 60% din productie, urmand ca, in scurt timp, acest procentaj sa creasca la 80%-. SIF Transilvania detine 20% din capitalul social al Rotec, restul de 6,5% apartinand altor mici actionari.
Numarul societatilor privatizate in 2001 va depasi suta
Pana ieri, APAPS a vandut pachetele de actiuni detinute la 95 de societati comerciale, insumand un capital social de 9.130 miliarde de lei. Dintre acestea, 62 au fost adjudecate prin licitatie, 21 prin negociere si 12 societati au fost privatizate prin metodele pietei de capital. Din totalul firmelor, 72 sunt mici, 14 mijlocii si noua mari – acestea din urma insumand un capital de 8.950 miliarde de lei. Intre societatile mari privatizate s-au remarcat SIDEX Galati (cumparator: LNM Holdings – Anglia), Banca Agricola (Raiffeisen Zentralbank Osterreich – Austria si FRAI), Hidromecanica Brasov (Alexander Co. SRL), Navigatia Fluviala Romana Drobeta-Turnu Severin (Transport Services Trade SA), Icepronav Galati (Sutton Engineering Ltd – Marea Britanie), Bucin Gheorgheni (Ferrex kft, Ungaria), ICPET Cercetari Bucuresti (IngenieurBuero von Miller GmBH Germania).
Daca, pe langa cele trei companii programate astazi, vor mai fi vandute si celelalte cinci anuntate pana la sfarsitul anului, numarul privatizarilor pe 2001 va depasi suta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















