Home Economic-Financiar Investitiile si productia industriala au sustinut cresterea economica

Investitiile si productia industriala au sustinut cresterea economica

DISTRIBUIŢI

Productia industriala realizata in primele 10 luni ale anului s-a majorat, fata de perioada similara a anului trecut, cu 8,4%, in volum absolut, si cu 9,3%, in conditii comparabile din punct de vedere al numarului de zile lucratoare, pe baza cresterilor din industria prelucratoare si in cea extractiva, informeaza Institutul National de Statistica.

Daca industria prelucratoare a raportat o crestere a productiei de 10%, respectiv de 11%, in cazul industriei extractive, majorarea a fost de 4,5%, respectiv de 5,1% (doar industriile producatoare de energie electrica si termica, gaze si apa au inregistrat o scaderi intre 1,9% si 2,3%). Productia a crescut, practic, in toate sectoarele economice, cu exceptia bunurilor de folosinta indelungata, unde s-au inregistrat scaderi de 1,9%, respectiv de 0,9%. In luna octombrie, productia industriala s-a majorat, fata de media anului 2000, cu 14% in volum absolut si cu 7,4% in conditii comparabile din punct de vedere al numarului de zile lucratoare. Raportat la luna precedenta, cresterea a fost de 5,6% in volum absolut, dar, din punctul de vedere al numarului de zile lucratoare, productia s-a comprimat cu 5,4%.

De asemenea, investitiile realizate in economie, in primele 10 luni ale anului, insumeaza 85.772 miliarde de lei, fiind in crestere cu circa 4% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, se mai arata in comunicatul Institutului National de Statistica. Investitiile in lucrari de constructii noi, realizate in perioada ianuarie-septembrie 2001, au totalizat 36.370 miliarde de lei, in crestere cu 4,7% fata de perioada similara a anului trecut. Totodata, investitiile efectuate in utilaje si mijloace de transport au insumat 39.067 miliarde de lei, cu aproximativ 5% mai mult fata de nivelul investitiilor realizate in aceeasi perioada a anului 2000. Totalul investitiilor din sectorul majoritar privat au reprezentat, in primele 10 luni ale acestui an, 48.584 miliarde de lei, cu 2,2% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Si valoarea totala a lucrarilor de constructii (63.901 miliarde de lei) a crescut, in primele 10 luni ale anului, cu 4,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Constructiile realizate in sectorul privat reprezinta 83,7% din valorea totala. Pe tipuri de lucrari, ponderea cea mai mare o detin lucrarile de constructii noi si reparatii capitale (peste 76%). Iar -Numarul locuintelor date in folosinta in perioada ianuarie-septembrie a fost de 14.539, cu 997 locuinte mai mult, fata de aceeasi perioada a anului trecut-, se mai arata in comunicat. Din subventii bugetare au fost realizate 728 de locuinte, in timp ce numarul locuintelor construite din fonduri private a fost mai mare cu 897 de unitati locative. Casele finalizate din fondurile populatiei au fost construite, preponderent, in regie proprie (97,1% din total), majoritatea fiind realizate in mediul rural.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.