La bursa din Sibiu s-au tranzactionat saptamana trecuta primele contracte cu scadenta la sfarsitul anului. Ele s-au realizat la cotatii de 31.900 – 32.000 de lei. Preturile scazute la care s-au efectuat acestea s-au datorat presiunii constante pe care cumparatorii au realizat-o pe parcursul lunii noiembrie, ei afisand cotatii care nu au depasit pragul de 32.000 lei. In aceeasi zi au fost realizate optiuni de tip CALL la un pret de exercitare de 32.000 de lei, primele platite de cumparator fiind de 60.000 de lei/optiune.
O data cu accentuarea deprecierii leului pe piata interbancara pretul futures al dolarului a inceput sa creasca pana la 32.050 de lei. La sfarsitul saptamanii, in piata sibiana, cumparatorii au afisat cotatii de 31.950 – 32.010 de lei, in timp ce vanzatorii au solicitat 32.100 de lei/dolar.
In opinia unui broker sibian, -este foarte posibil ca pretul sa creasca la peste 32.100 de lei in zilele urmatoare. Semnalul ar putea fi dat de anuntarea ratei inflatiei pe noiembrie. Daca aceasta va fi mai mare de 2,5%, atunci rata anuala ar putea sa depaseasca 30%, ceea ce va determina si o depreciere mai mare a leului. Oricum, este de asteptat ca pragul de 32.500 de lei/dolar sa ramana neatins-.
In saptamana 3-7 decembrie 2001, la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu s-au tranzactionat 1.700 contracte derivate, in valoare de 11,775 miliarde de lei. Cel mai tranzactionat contract futures a fost, la fel ca in noiembrie, contractul futures euro/dolar, intr-o proportie de 97%, valoarea contractelor fiind de 10,44 miliarde de lei. A fost marcat astfel interesul speculativ al participantilor si reticenta hedgerilor de a opera in piata futures leu/dolar (evolutia dolarului american fiind foarte previzibila in acest sfarsit de an) si in piata leu/euro (moneda unica europeana apropiindu-se de marele test din 1 ianuarie 2002). Preturile futures euro/dolar au fost apropiate toata saptamana trecuta, intre un minim de 88,80 centi, atins joi, si un maxim de 89,54 centi, luni, 3 decembrie. Volatilitatea activului suport a captat interesul participantilor. Joi, numarul pozitiilor deschise s-a dublat, la 920, iar vineri, in ultima sesiune de tranzactionare a saptamanii, s-a triplat, atingand 1.386. Pretul de cotare al contractului futures euro/dolar cu scadenta in luna decembrie este de 89,49 de centi pentru un euro. Pentru scadenta ianuarie, desi pretul de cotare a crescut, totusi, previziunile operatorilor raman pesimiste la 88,7 de centi pentru un euro. Desi se parea ca euro va avea o evolutie ascendenta, moneda americana a reusit, dupa aprecierea fata de yenul japonez, sa realizeze acelasi lucru si in raport cu euro, dupa ce Banca Centrala Europeana a hotarat, conform asteptarilor, mentinerea ratei dobanzii europene de refinantare la nivelul de 3,25 la suta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















