
Agricultura românească este cu un picior în groapă. Guvernul promite sprijin pentru fermieri, însă birocrația și ineficiența funcționarilor publici pare să se transforme în brânciul care să îngroape satul românesc.
De câțiva ani, cei de la Finanțe încă se chinuie să definească parafiscalitea. Între timp, oamenii trag ponoasele. Guvernatorul BNR a atras iar atenția că, dacă nu se iau măsuri, nu ne va fi bine deloc. Mugur Isărescu a arătat că birocrația este o problemă, dându-se ca exemplu. În urmă cu mai mulți ani, a încercat să cumpere un teren agricol și până la urmă prețurile administrative plătite au fost de circa trei ori mai ridicate decât prețul pământului. Or, în agricultură este nevoie de investiții, iar o soluție ar fi accesarea fondurilor europene, dar cea mai mare parte a țăranilor habar nu au de finanțările comunitare și nici nu sunt interesați dacă și cum le pot accesa. Un motiv ar fi că, pentru a primi bani de la UE, trebuie să pui și tu o parte, suma putând ajunge la câteva zeci de mii de euro. În plus, birocrația îi sperie pe oameni. Cum în România majoritatea agricultorilor dețin petice de pământ, doar cei care au suprafețe mari, care le asigură forța economică necesară acoperirii cofinanțării, au curajul să se aventureze în accesarea fondurilor europene. În plus, cei care au mai rămas la sat sunt prea bătrâni ca să mai facă acte cu băncile și să-și deschidă o afacere.
Liga Asociației Producătorilor Agricoli din România amenință cu proteste dacă Guvernul nu ia măsuri pentru a preveni efectele secetei care dă deja primele semne. Totodată, cei de la APIA spun că vor face 3.000 de plăți pe zi pentru ca țăranii să-și ia subvențiile restante pe 2007, însă și așa oamenii își vor primi banii prea târziu, ca să nu mai vorbim de "eficiența dovedită" a celor din Agenție.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















