Pentru ca este atat de placut, gazonul merita un pic de ingrijire speciala, mai ales in timpul plantarii si in perioada imediat urmatoare. Pregatirea plantarii va incepe cu cateva saptamani bune inainte, preferabil catre finele lunii aprilie. Astfel, dupa semanare, care va avea loc la inceputul lunii mai, gazonul va avea timp sa se dezvolte complet pana la sosirea verii. Va trebui sa incepeti prin a curata bine solul de toate resturile vegetale ramase din anul anterior. Apoi, cu o unealta speciala pentru ventilarea solului, refaceti porozitatea acestuia. Ventilarea ii va reda aceste capacitati in intregime. Ploile de primavara vor avea grija sa refaca necesarul de apa al solului.
Cu cateva zile inainte de plantare, distribuiti cat mai uniform nutrienti chimici sau organici. Orice exces de nutrienti poate afecta serios dezvoltarea plantelor. Tineti seama de faptul ca pamantul trebuie nivelat cat mai bine si greblat de cateva ori inainte de insamantare, astfel incat sa puteti indeparta orice fel de piatra sau bulgare de pamant care ar afecta suprafata cultivata. Procurati-va apoi semintele de gazon. Veti constata ca sunt de mai multe feluri, soiuri pure sau in amestec.
O data achizitionate semintele, imprastiati-le pe solul deja pregatit. Semintele vor incolti in cateva saptamani. Pentru a fi siguri ca va creste uniform gazonul, incercati sa protejati zona cultivata de potentialii trecatori.
Lasati gazonul sa creasca pana depaseste inaltimea de sase centimetri inainte de a-l tunde prima data. Pentru un gazon decorativ, pe care se va calca destul de rar, aveti nevoie de o inaltime a firului de trei centimetri. Daca va fi un gazon intens circulat sau care va servi drept loc de joaca pentru copii, lasati firului o lungime de patru-cinci centimetri. Pentru un gazon des si rezistent, va trebui sa recurgeti la tunderi destul de dese – de doua ori pe saptamana, in primele luni dupa plantare, apoi o data pe saptamana. Tunderea gazonului poate fi o activitate foarte placuta si relaxanta, mai ales daca apelati la masini de tuns iarba speciale. Acestea sunt usor de manuit, au manere ergonomice si sisteme de reglare a inaltimii la care se va taia firul de iarba. In plus, va puteti alege o masina de tuns iarba cu cos colector, care sa va ajute sa inlaturati rapid resturile taiate de pe gazon si sa le depozitati intr-un eventual container pentru compost.
Gazonul va mai avea nevoie de o sesiune de reconditionare in toamna, cand va fi pregatit pentru iarna. Pana atunci insa, daca urmariti aceste lucrari pas cu pas, va puteti bucura toata vara de un gazon excelent.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















