Contrazicand parca starea generala de saracie din tara, febra cumparaturilor de Craciun si de Revelion a pus deja stapanire pe magazinele bucurestene, care sunt realmente asaltate de oameni cu mai multi sau mai putini bani in buzunar.
Rafturile supermagazinelor se golesc instantaneu de produse, mai ales la sfarsit de saptamana, dar si intr-o banala zi de luni. Daca magazinele mai mici nu au fost inca atinse de aceasta isterie generala, supermagazinele, cu precadere cele situate in afara orasului, au devenit adevarate furnicare unde nu mai ai loc sa arunci nici macar un ac. Lumea se calca pur si simplu in picioare, atat pentru a ajunge la standurile cu produse de baza, cat si la cele cu bunuri scumpe, de folosinta indelungata, cum ar fi frigiderele sau televizoarele. Aceeasi imbulzeala si nervozitate sunt prezente si dupa efectuarea propriu-zisa a cumparaturilor, atunci cand oamenii abia asteapta sa scape de cozile uneori interminabile ce se formeaza in fata caselor de marcat.
Cozi interminabile
Chiar daca primele de Craciun nu au inceput sa se dea decat in ultimele zile sau urmeaza sa le fie date angajatilor, febra cumparaturilor a inceput cu cateva saptamani in urma, iar temperatura creste pe zi ce trece.
Vanzarile au inceput, inexplicabil, sa creasca simtitor inca de la sfarsitul lunii noiembrie, spre deosebire de anii precedenti, cand cresterea se manifesta abia in a doua jumatate a lui decembrie, spun angajatii supermagazinului Gima din Bucuresti Mall. Acestia nu gasesc decat o explicatie psihologica a acestui fenomen: -Poate pentru ca magazinul a fost amenajat de sarbatoare inca din luna noiembrie-. Cu toate ca reprezentantii tuturor magazinelor sustin sus si tare ca vanzarile au crescut -fenomenal-, nimeni nu vrea sa spuna cu cat, macar in procente, invocand… secretul de serviciu.
Acelasi pretext a fost invocat si de sefa magazinului Billa din Floreasca, care a refuzat sa ne ofere orice fel de informatii si ne-a poftit politicos afara: -Cum va imaginati ca pot eu sa va spun cu cat au crescut vanzarile?-.
Mult mai cooperanti au fost, in cele din urma, reprezentantii conducerii hipermagazinului Carrefour de pe autostrada Bucuresti – Pitesti. De altfel, aici furnicarul de lume atingea cote maxime, chiar paroxistice. Un singur cumparator a lasat la casa, fara sa clipeasca, 20 milioane de lei pentru doua carucioare uriase de produse.
Conducerea magazinului recunoaste ca in ultima perioada s-a constatat o crestere -evidenta- a nivelului vanzarilor, lucru considerat -normal, pentru ca luna decembrie este o luna importanta pentru toti comerciantii-. Directorii francezi se asteapta ca aceasta crestere a vanzarilor sa continue exponential si in perioada imediat urmatoare, in comparatie cu primele doua saptamani din decembrie, -pentru ca ne apropiem de Craciun-.
Vanzari-record la alimente
Cele mai vandute marfuri in aceasta perioada raman cele alimentare. Vanzari-record s-au inregistrat, la Carrefour, la ulei, zahar, faina si carne de porc. Produse care, indubitabil, sunt necesare oricarui roman pentru traditionala masa de Craciun.
Pe aceeasi masa se vor afla insa si mai multe televizoare ca in anii precedenti. Cei de la Carrefour ne marturisesc ca televizoarele s-au vandut ca painea calda, poate si datorita ofertelor speciale de sarbatori. La interval de cateva ore, stocul din magazin trebui reinnoit, pentru ca televizoarele sunt -dievorate- de romani ca termitele.
Se vede treaba ca, in ciuda saraciei pe care o reclama majoritatea romanilor, acestia gasesc destui bani la saltea pentru a-i face fericiti pe comercianti. Ieri am intalnit si romani fericiti.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















