
Aflat la Bruxelles, ministrul Dacian Cioloș demontează afirmațiile premierului Tăriceanu, care vede România depășind Polonia la eficiență în agricultură și suflându-i amenințător Franței în ceafă.
Prezent la lansarea în județul Bacău a Programului Național de Dezvoltare Rurală, primul-ministru Tăriceanu a declarat că, dacă banii alocați de UE și de stat prin acest program vor fi utilizați cu cap, putem să devenim al doilea mare producător agricol din Europa, după Franța. Premierul a încercat să încurajeze agricultorii, spunându-le că "România nu are nimic de invidiat la alte țări." Uitând probabil că nu lucrează în cadrul organismelor europene, ministrul Cioloș a declarat, într-un interviu acordat RFI, că ambițiile șefului său nu sunt imposibile. Drumul până la împlinirea lor este însă mult prea lung pentru ca domnul Tăriceanu să poată culege roadele. "Sigur că, dacă privim perspectiva potențialului de producție agricolă cu care noi le lăudăm de mulți ani de zile, nu este imposibil acest lucru. Însă este foarte dificil să vorbim de acest lucru pe termen scurt", a precizat ministrul Cioloș. Problemele de care se împiedică ambițiile primului-ministru nu sunt puține. Trebuie schimbată mentalitatea agricultorilor, a administrației și a populației cu privire la agricultură, iar terenurile agricole trebuie să fie comasate în exploatații performante. La minusuri, Cioloș a menționat și investițiile necesare pentru comercializarea corespunzătoare a producției. Iar dacă mai ținem cont că premierul vrea să decimeze echipa care se va ocupa de gestionarea fondurilor structurale, prin detașarea unor oameni către alte programe finanțate cu bani europeni, nu ne rămâne decât să sperăm că potențialul agricol nu se va pierde în promisiunile electorale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















